România a câştigat duminică, la Drobeta Turnu Severin, Trofeul Carpaţi, după ce a învins reprezentativa Serbiei, scor 37-18 (22-8).
Tricolorele au arătat ambiţie încă din debutul meciului, conducând cu diferenţe din ce în ce mai mari, 6-3 (min. 9) şi 14-4 (min. 17). Până la pauză, România a "defilat", având în apărare şi contraatac, principalele arme, scor 22-8, după 30 de minute. Cea mai spectaculoasă fază a fost creată de extrema Ardean Elisei, care a marcat direct din tuşă, în minutul 20, la o repunere din apropierea porţii Talidei Tolnai.
În repriza secundă, antrenorul Radu Voina a rulat lotul, diferenţa de pe tabelă (30-13, min. 45), permiţându-i să testeze forma de joc a mai multor componente ale lotului. Serbia nu a putut face faţă ritmului tricolorelor, care s-au impus de o manieră entuziasmantă, ce aduce optimism înaintea plecării la Mondialele din Brazilia.
Marcatoare:
România - Ardean Elisei 6 goluri, Farcău 5, Fiera 4, Chirilă 4, Chintoan 4, Manea 3, Vărzaru 3, Brădeanu 2, Curea 2, Nechita 2, Buceschi 1, Cartaş 1.
Serbia - Dmitrovici 3 goluri, Bartosici 3, Cvijici 2, Nivsavici 2, Vuckovici 2, Pop-Lazici 2, Damnjanovici 2, Erici 1, Krpez 1.
Rezultatele complete ale Trofeului Carpaţi: Vineri: Serbia-Macedonia 41-20, România-Ungaria 33-35; Sâmbătă: Serbia-Ungaria 37-33, România-Macedonia 35-16; Duminică: Ungaria-Macedonia 31-20, România-Serbia 37-18.
În urma acestor rezultate, clasamentul final al turneului este următorul: 1. România (4 puncte), 2. Serbia (4), 3. Ungaria (4) şi 4. Macedonia (0 puncte).
După încheierea Trofeului Carpaţi, antrenorul Radu Voina va anunţa lotul de 18 jucătoare al României pentru CM din Brazilia (3-16 decembrie). Handbalistele selecţionate vor primi două zile libere, apoi se vor reuni la Moeciu, pentru un mini-stagiu de refacere, iar în 2