La o zi după ce a fost graţiat de dictatorul separatist Igor Smirnov de la Tiraspol, ziaristul condamnat la 15 ani de închisoare pentru „înaltă trădare şi spionaj în favoarea Moldovei" a acordat un interviu pentru „Adevărul". După un an şi două luni de închisoare într-un penitenciar cu regim sever din Transnistria, jurnalistul în vârstă de 30 de ani s-a întors acasă, lângă soţie şi cei doi copii. Mai slab cu aproape 10 kilograme faţă de momentul arestării lui, îmbolnăvit de inimă în celulă, cu părul încărunţit, fără vlagă şi spiritul jurnalistic care îl caracteriza, Ernest Vardanean spune că îşi doreşte în primul rând să-şi revină fizic şi psihic. Nu scoate nicio vorbă despre trădare, despre dictatorul care i-a furat libertatea sau despre procesul de tip stalinist în care i s-a furat inclusiv dreptul la apărare.
- Ernest, cum a fost prima zi acasă după mai bine de un an de detenţie?
- Nu pot să aleg cuvintele necesare ca să descriu ce sentimente am avut în momentul în care am păşit pragul casei. Nu-mi venea a crede ce văd ochilor. Mi se părea că e o glumă, o iluzie, un miraj. Chiar şi noaptea nu puteam să cred că dorm în patul meu. Soţia mi-a pregătit o masă bogată, dar eu nu am putut mânca. Nu mă mai săturam să-i privesc. Nu am putut nici măcar să dorm. Toată ziua au sunat telefoanele din casă. Noaptea telefoanele au amuţit, dar noi nu mai puteam tăcea. Aveam multe de povestit. Am băut cafea, am fumat mult. La puşcărie am început să fumez.
- Copiii cum au reacţionat când te-au văzut?
- Au fost foarte bucuroşi. Carina, fetiţa mea cea mică, de doi anişori, a făcut un adevărat spectacol când m-a văzut. Nu m-a uitat chiar dacă avea doar nouă luni când am fost arestat. A început a striga: „tata, tata....". Mi-a zâmbit toată seara, a cântat, a sărit în sus, mi-a arătat tot ce a învăţat în perioada în care nu am fost lângă ei. Băiatul me