Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de mii de sturioni „cipaţi” vor ajunge în apele Dunării. Ei îi vor ajuta pe specialişti să salveze unele specii

Publicat in Adevarul, marți 24 septembrie 2013 ·

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a demarat astăzi procedura de populare a Dunării cu puiet de sturion (morun, păstrugă, nisetru). În prima etapă, Dunărea va fi populată cu 90.000 de pui (70.000 de moruni, 10.000 de păstrugi şi 10.000 de pui de nisetru).

Primul punct de deversare este la Km 600 – Corabia. Apoi, puietul va fi deversat la Km 40 Borcea, la Brăila, Isaccea şi la Km 2 – Sfântu Gheorghe. Fiecare pui de sturion va fi marcat individual cu mărci CWT, astfel încât pe tot parcursul proiectului să fie monitorizat.

Popularea care începe astăzi este o primă etapă din proiectul a cărei valoare totală este de 10.649.363,47 lei. Va urma un studiu complex asupra supravieţuirii speciilor, care are ca scop final regenerarea populaţiilor de sturion, ameninţate în prezent cu dispariţia.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Pescuit, prin Programul Operaţional de Pescuit 2007-2013 şi are ca scop evaluarea supravieţuirii şi răspândirii în Marea Neagră a puilor de sturion din speciile ameninţate critic lansaţi în Dunărea Inferioară.

Proiectul este cel mai mare şi mai complex realizat vreodată în România. El se va finaliza în luna mai 2015. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi are ca parteneri în acest proiect specialişti din institute de cercetare din Bulgaria, Georgia, Turcia şi Ucraina.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum o ora
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum o ora
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 2 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 5 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

Mediafax acum o ora
În setul secund, Ana Bogdan a avut o minge de meci, după ce revenise în primul, când părea că nu mai are nicio şansă. După trei ore şi 23 de minute, românca a cedat în setul decisiv, pierzând meciul cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2. La 1-5 în primul set, pe

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°