Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 300.000 de persoane au fost evacuate în China, din cauza taifunului Soulik

Publicat in Adevarul, duminică 14 iulie 2013 ·

Aproximativ 300.000 de persoane au fost evacuate din partea de est a Chinei odată cu apropierea taifunului Soulik. Autorităţile avertizează populaţia privind inundaţiile şi alunecările de pământ.

Vânturi de 119 km/oră au lovit partea de coastă a provinciei Fujian, a anunţat Centrul Naţional de Metereologie din China. În Fujian şi Zhejiang, zborurile şi trenurile au fost anulate, iar bărcile de pescuit din larg au fost chemate la ţărm. Vânturile puternice şi ploile torenţiale au dus la căderi ale reţelelor electrice, copaci smulşi, din rădăcină, dar şi instituirea panicii, pe fondul reducerii cantităţii de provizii.

Planuri de reacţie rapidă în situaţii de urgenţă au fost implementate, potrivit presei chineze, după ce recent o ploaie torenţială a dus la moartea şi dispariţia a 200 de persoane.

Taifunul Soulik a produs anterior inundaţii masve în Taiwan. Până în prezent, rapoartele arată că a murit doar o persoană, în timp ce 8.500 de persoane au fost evacuate din munţi şi alte zone predispuse alunecărilor de teren.

Soulik este primul taifun care loveşte Taiwan în acest an şi sunt temeri privind efectele pe care le poate produce în continuare. Aproape 50.000 de soldaţi au fost mobilizaţi şi aşteaptă să intervină în caz de urgenţă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum o ora
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum 59 minute
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Aluminiul, cuprul și nichelul se scumpesc după ce SUA și Marea Britanie au interzis importul acestor metale din Rusia

Ziare.com acum 19 minute
Prețul aluminiului, nichelului şi cuprului a crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei,

Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic

Adevarul acum 41 minute
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă "strategică", avertizând că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, transmite Reuters.

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum o ora
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Vremea se răceşte la finele lui aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 36 minute
După o săptămână cu temperaturi de vară, ultimele zile din aprilie vor fi destul de friguroase, apoi vremea devine caldă, în luna mai, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau medicamente pentru slăbit contrafăcute

News.ro acum 2 ore
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit şi diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.

Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

G4Media acum 2 ore
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum o ora
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

16°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

22°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°