Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biletele de tren se vor scumpi cu până la 10% în prima zi de toamnă. Exemple de preţuri

Publicat in Adevarul, vineri 23 august 2013 ·

Preţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%, măsura fiind aprobată prin ordin al conducerii Ministerului Transporturilor. Decizia se bazează pe evoluţia inflaţiei şi pe majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători cu combustibili, energie sau piese.

Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 de bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 şi 50 de bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea va fi de până la 10%.

Cât vom plăti pe principalele rute

În cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti - Ploieşti (60 km), Timişoara - Arad (57 km) şi Satu Mare - Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Galaţi - Brăila (31 km) sau Bacău - Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.

La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Bucureşti - Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful va urca de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti - Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent, potrivit informaţiilor furnizate agenţiei Mediafax de CFR Călători.

De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.

Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 47 minute
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Gabriela Firea, promisiuni pentru bucureșteni în primul mesaj după desemnarea la Primăria Capitalei

HotNews acum 24 minute
Gabriel Firea a reacționat pe contul său de Facebook la mai puțin de 10 minute după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat tot pe internet decizia coaliției de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Gabriela

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Klaus Iohannis: Nu m-am gândit la recrutare obligatorie şi nu voi avansa aşa ceva / Trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atractivitate pentru cariera militară, evident şi o soldă pe măsura implicării, dar şi publicitate pozitivă

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre nevoia de modernizare a armatei, că nu s-a gândit la recrutare obligatorie şi nu va avansa aşa ceva. El a precizat că trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atracti

Gabriela Firea: Mulţumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curăţenia şi frumuseţea Capitalei

News.ro acum 29 minute
Senatoarea Gabriela Firea a mulţumit într-un mesaj pe Facebook pentru încrederea de a fi nominalizată candidat al PSD la Primăria Capitalei, ea afirmând că împreună vor lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum 2 ore
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°