Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a comentat, miercuri, pe contul său de Twitter, întâlnirea lui Traian Băsescu cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, afirmând că preşedintele român planifică integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, apoi anexarea acesteia de către România.
„«Calul Traian» (Traian Băsescu) a pregătit pentru Republica Moldova două etape: iniţial, «integrarea în Uniunea Europeană», apoi Anschlussul (anexarea) ei de către România", a scris Rogozin.
Rogozin reiterează aluziile la pretenţiile „fasciste“ ale României pe care mişcările rusofile din Republica Moldova le impută Bucureştiului. Desigur, acest discurs al dorinţelor expansioniste ale României a fost promovat de autorităţile sovietice timp de mai multe decenii şi a rămas, se pare, încă actual pentru oficialii de la Kremlin şi susţinătorii lor de la Chişinău.
În cursul întâlnirii pe care a avut-o, luni, cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, Băsescu şi-a exprimat îngrijorarea că Republica Moldova ar putea repeta scenariul armean, în contextul în care Guvernul de la Erevan a preferat în ultimul moment să semneze acorduri cu Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, deşi existau premisele integrării europene.
„Aveţi misiunea patriotică de a rămâne la putere în 2014-2015 pentru a ratifica acordurile (europene - n.red.), astfel încât acestea să nu rămână simple poveşti", i-a transmis Băsescu lui Corman, membru al Partidului Democrat din R.Moldova.
De asemenea, Camera Deputaţilor din Romania a adoptat, luni, o declaraţie privind susţinerea Republicii Moldova în eforturile de aderare la UE.
„Anschluss“ (în germană: anexare) a reprezentat anexarea Austriei la Germania de către regimul nazist, prin care s-a format aşa-numita Germania Mare, în 1938.
Miza: Summitul de la Vilnius
Interesele şi capcanele Rusiei din spatele emb