Băieţi, e clar că nu ştiţi să guvernaţi. Nu-i nimic. Poate aveţi alt talent.
S-o abordăm – vorba voastră - ştiinţific.
Dacă Elena Udrea intra în mare îmbrăcată în taior de lână şi cu o basma mai groasă – abia asta ar fi fost o imagine trivială.
Dacă, luat de val, Crin Antonescu ar fi zis ”nu ne tremură nădragii”, n-ar fi fost tocmai academic, dar era elocvent. Zicând ”chiloţeii”, cu referire la ditai politicienii PNL, n-ai cum să nu-l vezi pe bas-baritonul Stroe trecând graţios în revistă garda de onoare, pe poante, ca o lebădă mică.
Co-preşedinţii USL sunt pe cale de a reuşi să prăbuşească România în futil.
Unde privea Victor Ponta, de la înălţimea fotoliului de prim ministru? La pantofii şi poşetele Elenei Udrea. (Mai daţi-o-n dragostea noastră, a presei, şi staţi cu ochii pe România). Era pe vremea când poporul îi cerea viziune. Ce-ai aia viziune? Poate televiziune. Zilele trecute, vorbind despre perioada când era contra Roşiei Montane, premierul a explicat, ca un puşti răzgâiat, de ce: fiindcă Băsescu era pentru.
La urma urmei, ce le mai trebuie guvernanţilor , dacă îl au pe mentalistul Gherghina? De ce s-ar osteni să citească rapoarte economice şi ecologice, să construiască un model de dezvoltare, când - vorba guvernatorului Băncii Naţionale - pot s-o frece? (”am înebunit populaţia, nu ne mai crede, iar o frecăm” - 2 septembrie 2013).
În timp ce aliaţii îşi spală chiloţeii în public, Traian Băsescu se învârtoşează în sondaje. Bravo, băieţi! Continuaţi tontoroiul pe majoritatea voastră electorală zdrobitoare...
Băieţi, e clar că nu ştiţi să guvernaţi. Nu-i nimic. Poate aveţi alt talent.
S-o abordăm – vorba voastră - ştiinţific.
Dacă Elena Udrea intra în mare îmbrăcată în taior de lână şi cu o basma mai groasă – abia asta ar fi fost o imagine trivială.
Dacă, luat de val, Crin Antonescu a