Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali îl suspectează pe Taher

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iunie 2008 ·

După ce Comisia de Disciplină a penalizat Steaua cu şapte puncte, pentru tentativă de corupţie, patronul Gigi Becali a realizat pericolul ca echipa să fie eliminată din cupele europene. Latifundiarul crede că la mijloc e mâna lui Fathi Taher, patronul Rapidului. Sursa: Octavian Cocoloş

Steaua este la un pas de a fi suspendată din cupele europene în sezonul viitor în urma scandalului „Valiza“. Comisia de Disciplină a FRF a decis miercuri penalizarea „roş-albaştrilor“ cu şapte puncte şi i-a interzis lui Gigi Becali accesul pe stadioane timp de doi ani. Latifundiarul a înţeles că „gluma“ sa ar putea atrage o sancţiune fără precedent asupra clubului.

„Dacă te duci la UEFA sau la FIFA fiindcă ai fost depunctat pentru corupţie, ăia nu te întreabă, ci imediat te scot din cupele europene!“, a spus ieri Becali. Bogătaşul din Pipera i-a acuzat pe acţionarii Rapidului că se află în spatele acestor decizii: „Înclin să cred că e comandă pe bani, pe banii Rapidului. Pe Taher nu-l mai sun în viaţa lui!“.

Paradoxal, după ce i-au învins pe rivalii din Giuleşti la comisii în urma celebrului „caz bricheta“, Steaua ar putea pierde tot la „masa verde“ locul de Liga Campionilor, tocmai în favoarea celor de la Rapid, ca urmare a scandalului „Valiza“! Comisia de Apel nu a stabilit deocamdată data la care se va reuni pentru a judeca acest caz.

„La prima cale de atac, decizia va fi desfiinţată“

Soarta grupării din Ghencea depinde de deciziile care se vor lua la Comisia de Apel şi, eventual, la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal sau Tribunalul Sportiv de la Laussanne, ultimele instanţe la care „roş-albaştrii“ mai au dreptul să se adreseze. Pentru a-şi păstra locul în cupele europene, Steaua trebuie să-i convingă pe membrii celorlalte foruri care vor judeca speţa să şteargă toate sancţiunile dictate de Comisia de Disciplină.

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 13 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale