Preşedintele a explicat că răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă revine integral Guvernului, iar vacanţa premierului întârzie acest proces. Sursa: Agerpres
Băsescu a declarat ieri că, dacă ar fi în locul Executivului, ar accelera "la maxim" procesul de privatizare al CFR Mar şi a explicat de ce a convocat de urgenţă o şedinţă a CSAT. "Nu putem lăsa statul să funcţioneze după cum pleacă premierul în vacanţă, cu bona, la Miami", a spus şeful statului, care a ironizat, de mai multe ori, concediul lui Ponta în Florida. "Lăsaţi-l în vacanţă. Vreţi să sughită?", a replicat Băsescu, după ce ziariştii l-au întrebat insistent dacă a discutat, la telefon, cu premierul.
Ieri, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că şi preşedintele PNL Crin Antonescu s-ar afla la Miami. "Cine ştie ce pun la cale?", a întrebat Lăzăroiu.
CFR-ul, garat la Victoria
Şefului statului a susţinut că Guvernul Ponta ar trebui să publice cât mai repede în Monitorul Oficial hotărârea referitoare la privatizarea CFR Marfă, să negocieze contractul de privatizare şi să-l semneze. Dacă acest contract nu se va semna din vina Executivului, compania care a câştigat licitaţia, GFR, ar putea cere despăgubiri de milioane de euro de la statul român, a apreciat Băsescu.
"Am rugămintea să înţelegeţi că CFR Marfă nu se plimbă între palate. E garat la Palatul Victoria şi se pare că locomotiva nu mai are energie", a spus Băsescu, care a dorit să explice de ce CSAT nu are atribuţii în avizarea acestei privatizări. El a arătat că legea de organizare a CSAT era în vigoare în momentul privatizării Petrom, dar nu a emis nici un aviz în legătură cu această controversată vânzare.
Avizul CSAT, ridicol
"E şi o chestiune ridicolă: CSAT să avizeze o vânzare de acţiuni, ceea ce niciodată nu a făcut. Guvernul îmi cere să fac pe primul-ministru, iar eu le spun că nu pot", a afima