O femeie de 60 de ani din comuna Iulia, judeţul Tulcea, operată la Spitalul judeţean Constanţa, a fost externată de medici şi trimisă acasă, deşi pacienta abia se putea ţine pe picioare. Sursa: Feri Predescu
Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a stabilit în această după-amiază că asistenta şefă, Livioara Bălan, de la secţia de Chirurgie este vinovată şi a fost sancţionată cu avertisment scris.
"Asistenta nu a gestionat cum trebuie cazul, nu a informat-o pe pacientă că poate solicita o ambulanţă de la Tulcea, mai mult a gonit-o să plece mai repede din secţie", spune Constantin Dina, şeful DSP Constanţa.
Dina a mai precizat că medicul care a operat-o pe pacientă ar fi dat o notă de relatare în care ar fi scris că, din punctul lui de vedere, pacienta era deplasabilă şi nu a solicitat ambulanţa pentru că în baremul de transport medical asistat nu figurează bolnavi în starea în care a fost externată femeia. Şeful DSP Constanţa va sesiza şi Ordinul Asistenţilor Medicali din România pentru a lua măsuri împotriva asistentei.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa (SJUC), dr. Florian Stoian, a confirmat pentru evz.ro că asistenta a fost sancţionată cu avertisment fără a şti să precizeze dacă este verbal sau scris.
Comportament neadecvat
În urmă cu o lună, managerul SJUC, Dan Căpăţănă, a declarat că printre angajaţii care vor fi disponibilizaţi în procesul de restructurare impus de lege, vor figura cadre medicale care au acumulat sancţiuni în activitate. Şeful Clinicii de Chirurgie, dr Cătălin Grasa, declarase ieri pentru evz.ro că, dacă asistenta va fi găsită vinovată, va propune să fie dată afară începând cu data de 1 octombrie.
Surse din cadrul secţiei de Chirugie susţin că asistenta şefă ar avea un comportament neadecvat atât cu pacienţii, cât şi cu celelalte cadre medicale. Me d