Supranumit ”Regele imobiliarelor din Ilfov”, Nae Nicolae, milionarul care a murit astăzi la volanul limuzinei Bentley, era patronul echipei CS Stefăneşti și își dorea să-și trăiască bătrânețea tot în Ștefănești.
Nae Nicolae, naş al manelistului Adi Minune şi apropiat al familie Becali, era o persoană discretă care a stat departe de ochii presei. Finanțatorul de la Ștefănești a acordat un singur interviu presei, în care declara că Ștefăneștiul este locul în care s-a născut și în care ar vrea să moară.
“Ăsta e primul și ultimul meu interviu în presă! M-am născut la Ștefănești, tot aici o să pun mâinile pe piept!”, le spunea Nicolae jurnaliștilor de la IlfovSport într-una dintre rarele apariții în presă.
Pe lângă investiția în echipa locală, afaceristul ilfovean povestea că s-a zbătut mult pentru orașul său natal: "Am încercat să schimb și mentalitatea oamenilor de aici. De exemplu, oamenii vin să vadă gazonul și spun că stadionul e o minune a comunei. Am interzis semințele, de exemplu. Le-am luat pahare de plastic și tomberoane, dar nu poți să civilizezi omul peste noapte. De exemplu, în prima etapă am adus o rulotă din Germania, mi-a venit bere la draft și am pus un leu orice produs, pentru că dacă era totul gratis se omorau pe acolo. La final, a venit un spectator, cam băut, și mi-a zis că le-am dat bere stricată, că e prea ieftină și bate la ochi".
O altă echipă de suflet a omului de faceri din Ilfov era Dinamo București unde a și evoluat pentru o scurtă vreme în echipa de juniori.Întrebat care este cea mai interesantă amintire legată de echipa din Ștefan cel Mare, acesta a răspuns ”S-a întâmplat la meciul Tottenham – Dinamo (n.r. – 3-1, decembrie 2006), chiar pe White Hart Lane. M-am dus casual îmbrăcat la meci, iar oficialii de la Tottenham mi-au oferit un costum, spunându-mi că așa e tradiția în lojă. M-a impresionat gestul și m-am supus