Cabinetul unui oftalmolog american a fost percheziţionat de agenţi FBI, el fiind suspectat că i-a oferit senatorului democrat Bob Menendez călătorii gratuite şi chiar prostituate minore din Republica Dominicană.
Democratul din New Jersey a negat acuzaţiile. Miercuri, însă, agenţilor FBI li s-a alăturat un inspector de la Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane, ceea ce înseamnă că ancheta ar putea viza şi o fraudă a programului naţional de asigurări sociale, scrie „The Miami Herald“.
„Doctorul Salomon Melgen este prietenul şi susţinătorul politic al senatorului Menendez de mulţi ani. Senatorul a călătorit cu avionul personal al doctorului de trei ori şi de fiecare dată şi-a plătit cursele. Orice acuzaţii referitoare la prostituate sunt inventate de un blog cu orientare de dreapta şi sunt false“, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Menendez.
Dator vândut
Melgen a fost implicat în multe procese, atât în calitate de reclamant, cât şi de pârât, în Palm Beach, Florida, şi a avut, de asemenea, numeroase probleme fiscale: el datorează Fiscului taxe în valoare de 11,1 milioane de dolari, pentru perioada 2006 – 2009.
Melgan a contribuit cu cel puţin 357.000 de dolari la campaniile candidaţilor, sumă din care 9% a alocat pentru Menendez.
Oftalmologul a fost prima oară asociat cu senatorul american chiar înainte de alegerile din noiembrie, atunci când două presupuse prostituate au spus că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Menendez chiar în casa de vacanţă a lui Melgen.
„Nu voi răspunde acestor false acuzaţii“, a declarat Menendez presei.