Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Nicolae Bănică, O jumătate de secol alături de păpuşi

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Piteşteanul împlineşte, peste câteva zile, 50 de ani pe scena Teatrului de păpuşi „Aşchiuţă“, unde a lucrat atât ca actor cât şi ca regizor artistic.

Nicolae a învăţat din copilărie să mânuiască păpuşile, iar de talentul său artistic s-au bucurat atunci, ca şi acum, copii de toate vârstele.

,, Puneam un cearceaf pe sârmă şi le ofeream prietenilor spectacole pe cinste. Creştea inima în mine atunci când îi vedeam râzând. Dumnezeu m-a dăruit cu talent iar asta m-a ajutat enorm pentru că teatrul nu se poate face fără talent şi pasiune, fără să crezi în ceea ce faci“, povesteşte actorul. El mai spune că părinţii şi-ar fi dorit altă carieră pentru el, dar asta nu l-a împiedicat să-şi urmeze visul.

„Chiar dacă părinţii ar fi vrut să mă vadă inginer silvic, eu am ales să urmez Şcoala Populară de Arte, pe lângă Şcoala medie Tehnică de Comerţ pe care deja o absolvisem“, mai povesteşte Nicolae.

El a fost atras la începutul activităţii sale ca actor de teatrul de dramă, unde a interpretat mai multe roluri în diferite spectacole. ,,Când am ajuns la Teatrul «Alexandru Davila» speram să intru la proză sau la estradă, dar frumuseţea specificului teatrului pentru copii m-a făcut să rămân definitiv la secţia de păpuşi“, mai spune actorul. După numai 6 luni de activitate în cadrul secţiei de păpuşi a ajuns să interpreteze primul rol principal în spectacolul „Omul care şi-a vândut inima“.

„Un om cu potenţial artistic deosebit“

Angajarea sa prin concurs la 15 septembrie 1959 a fost un câştig pentru Teatrul „Aşchiuţă“.

„Timp de 50 de ani, Nicolae Bănică a însemnat şi va înseamna în continuare în viaţa de zi cu zi a Teatrului «Aşchiuţă» mult, foarte mult. Nicolae Bănică este un om cu potenţial artistic deosebit, un om dintre noi care trăieşte numai şi numai pentru a-i bucura pe copii, pentru a le dărui plăcerea de a-şi trăi inocenţa şi de a se bucur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 31 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°