Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile, învăţate de poliţişti cum să evite să fie tâlhărite

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Acest demers a fost iniţiat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în parteneriat cu Agenţia de publicitate Mercury 360 şi are ca scop creşterea gradului de informare a femeilor cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriilor.

Campania se va desfăşura în perioada iulie-august 2013, timp în care poliţiştii vor realiza în municipiile Galaţi, Tecuci şi oraşul Tg. Bujor, întâlniri cu reprezentantele asociaţiilor de femei, ale firmelor cu un număr mare de angajate şi asociaţiilor profesionale, oferind grupurilor ţintă sfaturi utile pentru prevenirea tâlhăriilor comise prin smulgere.

De asemenea, în vederea diseminării mesajelor preventive către un număr cât mai mare de cetăţeni, în perioada de implementare vor fi organizate acţiuni punctuale de informare în locuri publice, parcuri, zone comerciale, ocazie cu care vor fi distribuite materialele de suport elaborate (afişe şi fly-ere). Cu sprijinul posturilor radio locale, mesajul campaniei va fi transmis gălăţenilor şi prin intermediul unui spot audio.

Conform datelor furnizate de Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor, cele mai multe dintre victimele infracţiunilor de tâlhărie comise în 2012 în judeţul Galaţi au fost persoane de sex feminin (71%).

În primele 5 luni ale anului 2013 au fost înregistrate, la nivelul judeţului Galaţi, 39 tâlhării (uşoară scădere în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior), 31 dintre acestea fiind comise în mediul urban, cele mai multe prin smulgere.

Victimele tâlhăriilor sesizate în mediul urban au fost preponderent persoane de sex feminin (19), atât minore (3), cât şi majore (16). Cele mai multe dintre tâlhării s-au produs în intervalul orar 14:00 – 22:00, bunurile vizate fiind cu precădere bijuteriile, telefoanele mobile, poşetele/ genţile.

Cel mai frecvent, suspe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 49 minute
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 30 minute
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 2 ore
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 4 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Proiecte ambițioase înainte de alegeri: Daniel Băluţă și Gabriela Firea vor să construiască un aeroport

Adevarul acum 35 minute
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, miercuri, că programul său electoral, precum şi cel al candidatei PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, cuprinde un proiect care vizează construirea unui aeroport în sudul Bucureştiului.

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 5 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°