Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Doi genişti au fost răniţi într-o explozie în poligonul de la Dorolea, de lângă Bistriţa

Publicat in Adevarul, joi 3 mai 2012 ·

Doi genişti au fost răniţi, joi, în urma exploziei unei grenade produse la poligonul Dorolea din judeţul Bistriţa-Năsăud. Starea celor doi de sănătate este stabilă. Cei doi făceau parte dintr-o echipă de genişti ce executa un exerciţiu de distrugere a unor elemente de muniţie.

UPDATE 15.10

A fost sesizat Parchetul

De asemenea, în comunicatul transmis de MApN se arată că în incidentul din poligon a fost implicat şi un subofiţer din aceeaşi unitate, care se afla la o distanţă mai mare de locul deflagraţiei. Acesta a acuzat o leziune uşoară în zona coapsei drepte şi a fost, de asemenea, transportat la spital pentru investigaţii medicale. Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar, iar o comisie numită de comandantul Brigăzii 81 Mecanizată cercetează împrejurările producerii incidentului.

UPDATE 15.00

A explodat o grenadă

"Ca urmare a faptului că o grenadă tip PG-7 nu a explodat în urma iniţierii încărcăturii, au fost puse în practică procedurile specifice unei astfel de situaţii. După luarea măsurilor de siguranţă pentru membrii echipei şi după expirarea timpului de aşteptare prevăzut de instrucţiuni, ofiţerul s-a deplasat spre locul în care era dispusă grenada, moment în care s-a produs deflagraţia acesteia", se arată în comunicatul transmis de MApN.

În urma exploziei, maiorul a suferit răni în zona feţei şi a membrelor, în prezent starea sa fiind stabilă. După acordarea primului ajutor în poligon, militarul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Bistriţa.

UPDATE 14.30

Militarul rănit era genist

Militarul rănit în poligonul Dorolea din Bistriţa-Năsăud făcea parte dintr-o echipă de genişti ce executa un exerciţiu de distrugere a unor elemente de muniţie, el fiind rănit la faţă şi la membre în urma deflagraţiei unei grenade care nu explodase ini

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, victorie în cursa sprint din cadrul MP al Chinei

HotNews acum 15 minute
Max Verstappen (Red Bull) a câștigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, disputată sâmbătă pe circuitul din Shanghai. Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia Max Verstappen

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 56 minute
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 52 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 33 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 56 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 10 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°