Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţara şantierelor fără sfârşit | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 noiembrie 2009 ·

Nici unul dintre termenele prevăzute pentru finalizarea autostrăzilor nu va fi respectat. Toate şantierele de autostrăzi din România înregistrează întârzieri peste termenele iniţiale. Sursa: CALCULESursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Unul dintre principalele motive este că Ministerul Transporturilor nu are bani pentru a-i plăti pe constructori, spune Dorina Tiron, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). „Banii s-au terminat încă din septembrie. Pe unele şantiere se mai lucrează, dar pe cheltuiala constructorului, până în 2010 când vom avea buget”, afirmă Tiron.

270 km până în 2011 - teoretic

În prezent, în toată ţara se lucrează la circa 270 de kilometri de autostradă, a căror finalizare se întinde, cel puţin pe hârtie, până la finalul anului 2011.

Valoarea totală a acestor lucrări este de 7,61 miliarde de lei, respectiv 1,78 miliarde de euro. „Pe anul acesta am depăşit bugetul cu circa 1,5 miliarde de lei. Aproape în toate proiectele am avut costuri mai mari decât cele prevăzute. Dacă nu primim mai mulţi bani, în 2010 nu mai demarăm nicio lucrare nouă şi terminăm doar ce am început”, avertizează directorul.

Singurul tronson care are şanse de finalizare în acest an este Câmpia Turzii-Gilău, cum a cerut premierul Emil Boc. Se pare însă că, pe 1 decembrie, în ziua în care s-a programat inaugurarea, nu va fi gata în totalitate.

„Se lucrează la marcaje. Probabil că pe 1 decembrie va fi gata într-o măsură foarte mare”, susţine directorul de comunicare de la Bechtel, Bogdan Sgârcitu. De altfel, reprezentanţii Companiei de Drumuri dau ca dată de finalizare 28 februarie 2010.

Tot la începutul primăverii viitoare ar fi trebuit să fie practicabil şi tronsonul Suplacu de Barcău-Borş (64 km). Asta doar teoretic, pentru că proiectul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 46 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 35 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Un tramvai 41 a deraiat la capătul de linie Ghencea / A fost formată linia navetă 641 pentru a prelua călătorii

G4Media acum o ora
Un vagon al unui tramvai 41 a deraiat, joi, la capătul de linie Ghencea. Societatea de transport a format linia navetă 641 pentru a prelua călătorii. „La plecare de la capat de linie Ghencea, vagonul 3807, depoul Alexandria, linia 41, este deraiat c

Medicul din Suceava care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare, dar va putea lucra ca medic doar la privat - cum arată verdictul judecătorilor

HotNews acum o ora
Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată joi, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 44 minute
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°