Aflat la doar 10 kimoletri de Slobozia, satul ialomiţean a fost ridicat din temelii de către oamenii aduşi din Banat în Bărăgan, cu forţa, în anul 1951. Momentele care le-au schimbat definitiv vieţile au rămas vii în memoria tuturor.

Fundata ... graniţa cu lumea

Drumul către Fundata se desprinde de şoseaua naţională, care leagă Slobozia de Bucureşti. Să tot fie vreo 5 kilometri de la intersecţia şoselelor şi până în centrul satului. Mica aşezare umană începe să prindă din nou viaţă, după o iarnă lungă.

Bătrâni cum sunt, oamenii ies din case şi încearcă să-şi îngrijească gospodăriile pe care au fost siliţi să le construiască acum vreme de mai bine de 60 de ani.

Pentru toate cele aproximativ 200 de suflete care mai locuiesc aici, momentul în care au fost urcaţi în trenurile de marfă şi aduşi în Bărăgan sunt încă vii, ca şi când totul s-a petrecut ieri. Datele istorie arată că peste 40000 de suflete au fost deportate din Banat în Bărăgan, în fatidicul an 1951.

Stere Dima s-a născut în satul Becicherecul Mic, aflat la 16 kilometri de Timişoara. A fost izgonit din localitate natală, în iunie 1951, alături de cele două surori şi părinţi, ajungând la Fundata. Securiştii au bătut poarta localnicilor din întreg satul, i-au silit să-şi abandoneze locuinţele şi să plece.

Oamenii nu aveau voie să întrebe ce se întâmplă şi unde vor merge. Li s-a spus să ia cu ei câteva provizii şi să o pornească spre gară. Odată ajunşi pe peron, au fost urcaţi într-un tren cu vagoane întunecate, după care s-au trezit în inima Bărăganului.

„Au bătut la poarta tatălui meu doi jandarmi şi un securist. Ne-au spus să luăm cu noi tot ce putem şi să fim la gară cât mai repede. Cine se împotrivea era ameniţat cu moartea“, rememorează bătrânul Stere Iepure, cu lacrimi în ochi.

Glasul dureros al pământului

Toţi cei care au au ajuns în Bărăgan au trecut