Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmaciile şi cabinetele veterinare, luate la bani mărunţi

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 martie 2013 ·

Farmaciile şi cabinetele veterinare din judeţ fac obiectul unor ample acţiuni de control iniţiate de conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava şi la care participă şi reprezentanţi de la nivel central. Octavian Ilisoi, şeful DSVSA Suceava, a precizat că inspectorii sanitar-veterinari verifică şi activitatea din fermele de bovine, inclusiv modul în care sunt comercializate şi administrate medicamentele de uz veterinar. În vizor sunt luate şi unităţile ce depozitează şi comercializează aditivi furajeri, premixuri, furaje combinate, dar şi cabinetele veterinare şi depozitele farmaceutice veterinare.

În urma acestor controale s-au descoperit deja mai multe nereguli, fiind luate şi o serie de măsuri. Activitatea unei ferme de bovine a fost suspendată temporar, după ce s-au depistat probleme de organizare. Mai exact, ferma nu era împrejmuită şi avea probleme cu asigurarea apei potabile. Alte două ferme ce nu aveau filtru sanitar-veterinar şi la care tancul de răcire se afla în exteriorul acestora au fost sancţionate contravenţional şi li s-a pus în vedere să intre în legalitate.

Probleme au existat şi la farmaciile veterinare controlate, în şase cazuri dispunându-se aplicarea unor sancţiuni contravenţionale pentru că existau nereguli cu reţetele şi vânzarea de medicamente.

„Aceste controale sunt programate până la sfârşitul acestei săptămâni, dar este posibil ca acţiunea să se extindă până la finalul acestei luni pentru a putea controla toate farmaciile veterinare din judeţ”, a declarat Octavian Ilisoi.

Acesta a mai menţionat că DSVSA Suceava va organiza, vineri, o instruire a persoanelor care au farmacii veterinare privind noutăţile legislative în domeniu, ocazie cu care administratorilor li se va explica faptul că medicamentele de uz veterinar trebuie să fie vândute doar pe reţete, pentru a exi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°