S-au disputat primele trei meciuri ale echipei de fotbal a României în preliminariile Campionatului European 2012: două rezultate de egalitate cu Albania şi Belarus, o înfrângere cu Franţa.

Până la 26 martie 2011 când România va întâlni Bosnia, „respirăm uşuraţi". Am scăpat de presiunea partidelor oficiale. Până atunci citim, auzim valuri de păreri şi valuri de acuzaţii.

Pentru iubitorii fotbalului care au simţul umorului, nici nu se poate închipui ceva mai amuzant decât trecerea în revistă a acestor păreri care au la bază fie evaluarea lucidă a fotbalului românesc actual, fie dorinţa de a avea o echipă naţională puternică, cu jucători de valoare internaţională care să fie şi iuţi de picior, şi ageri la minte, şi devreme acasă.

Cineva remarca faptul că asupra unor fotbalişti români se revarsă mult mai mulţi bani decât este decent să câştige un om lovind cu piciorul o minge.

Laureaţii premiului Nobel în chimie, în fizică sau în literatură câştigă doar o dată într-o viaţă mai puţin decât câştigă Mutu şi atâţia ca el, care peste câţiva ani vor fi uitaţi de toată lumea.

Jucătorii de fotbal beneficiază de drepturi şi avantaje materiale, având foarte puţine obligaţii. Acestă situaţie provoacă mari neajunsuri, strică jucătorii, îi stimulează spre viaţă nesportivă , la ignorarea disciplinei şi la certuri între ei.

În plus, amestecul unor impresari în problemele tehnice care sugerează schimbări de antrenori micşorează prestigiul oamenilor de specialitate în faţa jucătorilor.

Deocamdată, visăm finale europene, calificări la turnee finale,arborând veşnica nemulţumire fiindcă aşa se poartă.