Concertul extraordinar „Hymns For Voice & Fingers”, susţinut de Teodora Enache şi de Stanley Jordan, chitaristul nominalizat de patru ori la premiile Grammy, va avea loc pe 10 noiembrie, la Cluj-Napoca.
Teodora Enache, una dintre cele mai valoroase voci de jazz ale României, şi chitaristul-virtuoz Stanley Jordan vă dau întâlnire duminică, 10 noiembrie, pentru un spectacol în care creativitatea spontană, improvizaţia şi tehnica unică de interpretare la chitara electrică vor fi vedetele serii, transmit organizatorii.
Parte a proiectului Hymns For Voice & Fingers, concertul va marca revenirea lui Stanley Jordan în România după o absenţă de opt ani. Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat Transilvania, cu începere de la ora 19. Artistii vor sosi la Cluj imediat dupa concertul pe care îl vor susţine pe 8 noiembrie, în cadrul celei de-a 30 editie a prestigiosului festival german Ingolstadter Jazztage. Biletele costă între 28 şi 98 lei şi pot fi cumpărate de la birourile Diesel Club (Piaţa Unirii 10) şi online, în reţeaua Eventim (www.eventim.ro).
"Un proiect inedit"
“Cu Stanley Jordan am lucrat în repetate rânduri şi de fiecare dată rezultatul a fost copleşitor - un dialog în care improvizaţia curge natural, ritmurile sunt reinventate şi îmbogăţite, iar bucuria de a cânta enormă. Acest concert va avea, însă, o semnificaţie specială pentru noi, pentru că vom reveni în faţa fanilor din România cu un proiect inedit, care sperăm că va încânta iubitorii de jazz”, a spus Teodora Enache.
Spectatorii prezenţi la concert vor avea ocazia să achiziţioneze, în avanpremieră, câteva exemplare ale albumului Looking In The Mirror, care va fi lansat oficial în primăvara anului 2014.
Colaborarea a început la Gărâna
Prima colaborare în duo a Teodorei Enache cu Stanley Jordan, mijlocită de nimeni altul decât Ahmet Er