Moartea unui om este marcată, peste tot în lume, de tot felul de tradiţii prin care sufletul răposatului este ajutat să-şi găsească liniştea şi drumul spre viaţa veşnică, de către cei rămaşi în viaţă. Un astfel de obicei practicat în Europa era cel al „mâncătorilor de păcate“.

În secolele XVIII şi XIX, familiile din Scoţia obişnuiau să aşeze o bucată de pâine pe pieptul celor decedaţi. Partea ciudată este că familiile angajau pe cineva să mănânce respectiva bucată de pâine, crezând că această practică îl va scuti într-un fel de păcate pe răposat. Publicaţia „IO9“ scrie cum a început acest ritual şi cine erau cei denumiţi „mâncătorii de păcate“.

Viaţa veşnică trece prin stomac

Pomenile, aşa cum sunt cunoscute la noi, sunt ceva obişnuit. Aşa cum familia răposatului oferă celor prezenţi la funeralii ceva de mâncare, cei cunoscuţi sub numele de „mâncători de păcate“ erau prezenţi pentru a efectua o ceremonie prin care preluau asupra lor păcatele nemărturisite ale decedatului. De regulă, familiile angajau un „mâncător de păcate“ în situaţiile în care unul dintre membri murea pe neaşteptate. Acestă procedură era utilizată în Europa secolelor XVIII- XIX-lea, dar nu au existat informaţii legate de necro-canibalism.

În timp, ritualul a cunoscut o popularitate atât de mare, încât „mâncătorii de păcate“ erau solicitaţi şi atunci când cineva murea din cauza naturale, pentru ca răposatul să nu rătăcească în lumea celor vii şi să-şi găsească drumul.

Stigmatizarea „mâncătorilor de păcate”

În ciuda faptului că această practică era considerată o necesitate, munca unui „mâncător de păcate“ nu era una bine plătită. Un practicant al acestui ritual era răsplătit cu o jumătate de şiling (n.r. monedă de diverse valori, în Anglia ea reprezentând o cincime de liră sau 12 pence), pe lângă masa ritualică pe care acesta se obliga să o consume.

Dar nicio