valoare mai mult de simbol, dar "fără efecte juridice".Proaspăt desemnat ca preşedinte interimar, fostul edil al municipiului Târgu Mureş, Fodor Imre, a explicat sâmbătă că referendumul CNS valoare mai mult de simbol, dar "fără efecte juridice".
Proaspăt desemnat ca preşedinte interimar, fostul edil al municipiului Târgu Mureş, Fodor Imre, a explicat sâmbătă că referendumul CNS nu a beneficiat de susţinerea aleşilor locali, care le-au transmis că nu au girul UDMR în acest sens. "Referendumul local se pare că nu are finalitate, fiindcă UDMR susţine că în prezent, legislaţia nu permite organizarea acestuia. Cei care nu adoptă astfel de hotărâri, în foarte multe localităţi, în principiu sunt de acord, dar nu organizează fiindcă susţin că nu au sprijinul UDMR. Deci, această cale este oarecum depăşită, nu am avut rezultate deosebite", a conchis Imre. Noul lider al secuilor a subliniat că CNS va recurge la alte căi de promovare a campaniei pentru obţinerea autonomiei teritoriale a ţinutului Secuiesc, iniţiată alături de Csapo Jozsef. CNS are în vedere organizarea unui referendum neoficial, deşi "fără efecte juridice", şi a unei adunări populare a secuilor pentru susţinerea autonomiei judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, amânată după demisia neaşteptată, din urmă cu aproximativ o săptămână, a preşedintelui organizaţiei. "Este adevărat că acest referendum nu are efect juridic", a recunoscut Imre. În opinia liderului interimar al CNS, referendumurile interne ar trebui iniţiate, până la mijlocul lunii decembrie, doar acolo unde reprezentanţii locali ai organizaţiei cred că în localitatea respectivă o astfel de acţiune va avea succes, adică vor participa cel puţin 50% din locuitorii cu drept de vot.
Rebranduire sau aderare la platforma UDMR-CNMT?
Pus în faţa unui nou eşec, CNS caută soluţii statutare pentru resuscitarea propriei activităţi, care a primit o g