Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri au murit, de mână, în Dunăre

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 ianuarie 2011 ·

Doi tineri, soţ şi soţie, din Cernavodă, şi-au pierdut viața după ce s-au aruncat în Dunăre. Sursa: AGERPRES

Incidentul a fost semnalat astăzi, în jurul orelor 15.00, la Poliția Transporturi Navale Cernavodă de către mai mulți cetățeni care au informat că dintr-un autoturism parcat pe malul Dunării au coborât două persoane care s-au luat de mână și au intrat în fluviu.

Poliţia a intrat în alertă şi s-a deplasat imediat la faţa locului. La kilometrul 600, pe malul stâng al Dunării, au găsit autoturismul, iar în apă cadavrul tinerei care plutea datorită unui hanorac din fâş cu care aceasta era îmbrăcată şi care a făcut posibilă plutirea. O şalupă a poliţiei transporturi caută în continuare trupul bărbatului.

Poliţiştii spun că este vorba cel mai probabil de o sinucidere. Din documentele găsite în maşină reiese că cei doi soţi care au ales această cale să se despartă de viaţă sunt Bogdan şi Gabriela Mitu, de 30, respectiv 21 de ani. Cadavrul tinerei a fost transportat la Morga Spitalului din Medgidia.

Din primele cercetări, martor la tragedie a fost fratele tinerei, de 13 ani, aflat pe bancheta din spate a autoturismului. Copilul a povestit că cei doi s-au luat la ceartă din cauza unui recent accident de circulaţie în care fusese implicat Bogdan. Acesta urma să plătească daunele produse în urma accidentului rutier, întrucât fusese declarat vinovat. Supărat că soţia îl ceartă, Bogdan Mitu ar fi parcat maşina lângă mal, a tras-o pe soţie din maşină, au intrat în apă, ar fi împins-o în fluviu, după care s-a aruncat şi el.

Mai mult, în ultimul timp, cei doi se certau destul de des după ce Bogdan fusese diagosticat cu cancer.

Cautările bărbatului continuă şi la această oră în condiţii de viscol puternic.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 4 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°