Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţii răcoroase pentru vremuri fierbinţi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 11 august 2012 ·

Pentru cei care doresc ca în vacanţa de vară să nu facă plajă, ci să se răcorească un pic, există locuri interesante, cu climă mai prietenoasă.

În ultimult timp, cererea pentru vacanţe în Norvegia, Danemarca ori Suedia creşte semnificativ în perioada verii. Atraşi de aceste destinaţii sunt, în primul rând, cei care nu suportă temperaturile ridicate.

Chiar dacă excursiile în ţările nordice nu sunt deloc ieftine, operatorii de turism spun că cererea este foarte mare, iar locurile în circuitele care includ aceste ţări se epuizează rapid.

Pentru vizitarea ţărilor nordice se poate opta fie pentru un circuit, fie pentru o excursie pe cont propriu. Dacă alegeţi, în schimb, să mergeţi pe cont propriu, e bine de ştiut că un sejur de o săptămână în Copenhaga, de exemplu, poate trece lejer de suma de 700 de euro.

Rustic şi ploios

Un alt loc răcoros şi...la modă (deoarece Jocurile Olimpice l-au adus în prim plan) este Londra. Ca destinatie de vacanţă, Londra are ce oferi, "însă nu pentru mai mult de câteva zile", după cum subliniază operatorii de turism.

Vremea neprielnică din Londra este pe placul multor turiști

"Dacă te duci ca turist iubitor de artă, sau în calitate de turist iubitor de mireasma istoriei este ok". Pe lângă întoarcerea în istorie, Londra mai oferă şi un aer rustic pe lângă celelalte capitale europene, dar trebuie să se ştie din start că vremea aici nu e prielnică, cel mai des este răcoroasă şi mai ales ploioasă!

Sorţii unei vacanţe mai puţin însorite merg şi spre Islanda, o destinaţie răcoroasă cu peisaje uimitoare şi o bucătăria locală inedită.

Interesant, dar oarecum exclusivist

Un adevărat paradis montan şi cultural, şi Elveţia îşi asteaptă turiştii dornici de răcoare. Fiind o ţară din centrul continentului Europa şi neavând ieşire la nici o mare, Elveţia prezintă o climă temperat-continentală cara

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 28 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 50 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 4 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°