Mesajul a fost trimis. Multumesc!

25.000 de maghiari au ieşit în stradă la Sfântu Gheorghe, la protestul în cazul Colegiului "Szekely Miko"

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, participă, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

Manifestarea, organizată de bisericile istorice maghiare, a început la ora 11.30, cu bătăile clopotelor, mare parte dintre protestatari adunându-se în faţa lăcaşurilor de cult, de unde au pornit într-un marş spre centrul oraşului, unde, în faţa Colegiului "Székely Mikó", a fost amenajată o scenă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit estimărilor, la protest participă aproximativ 25.000 de persoane, la acţiune fiind prezenţi şi sute de preoţi ai bisericilor istorice maghiare din Transilvania.

CITEŞTE AICI MAI MULTE DESPRE DOSARUL RETROCEDĂRII COLEGIULUI SZEKELY MIKO.

O parte din protestatari au pancarte cu mesaje precum "Dreptate", "Dreptate lui Marko, Marosan şi Miko", "Justice", "Autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc" şi au steaguri secuieşti şi ungare.

Printre manifestanţi au fost distribuite mii de ecusoane, de culoarea neagră, cu inscripţia în limba maghiară "M - 2012.09.01. - Ziua Dreptăţii", precum şi mii de fluturaşi cu manifestul care urmează să fie dat citirii la sfârşitul protestului, care va dura aproximativ două ore.

Protestatarilor li se vor adresa preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, episcopul-vicar al Bisericii Reformate Kató Béla, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, episcopul reformat Pap Géza, arhiepiscopul romano-catolic de Alba-Iulia, Jakubinyi György, episcopul unitarian Bálint Benczédi Ferenc, episcopul Bisericii Evanghelice Luterane, Adorjáni Dezső, episcopul reformat Csűry István, europarlamentarul Tőkés László.

Protestul, la care organizatorii aşteptau sosirea a aproximativ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 24 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°