Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proporţiile jafului: iată câţi bani plătim în plus pentru un kilometru de autostradă

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 · ·

În România s-au construit tronsoane de autostradă cu mai mult de 20 de milioane de euro pe kilometru, în loc de 6 milioane de euro/kilometru, ceea ce arată cât de ieftin ar putea fi în realitate. Dacă Bechtel acceptă preţul negociat cu autorităţile de la Bucureşti pentru Autostrada Transilvania, următoarele tronsoane vor fi construite cu peste 60% mai ieftin.

Zilele acestea, din negocierile purtate de partea română cu conducerea de la Washington a companiei Bechtel a reieşit că americanii ne vor construi încă 64 de kilometri de autostradă la preţul de 6 milioane de euro/kilometru, cu condiţia stingerii unei părţi din datoria României către constructor. Asta în condiţiile în care pe Autostrada Transilvania s-a cheltuit mai mult de un miliard de euro pentru cei 52,4 kilometri finalizaţi, adică peste 20 de milioane de euro/kilometru.

Acceptat sau nu de către Bechtel, noul nivel al costurilor, respectiv 6 milioane de euro/kilometru, arată că diferenţa colosală dintre preţurile practicate anterior şi cele viitoare înseamnă de fapt pierderea suportată de statul român în această „afacere". Desigur, reducerea cu aproape 70% pe care o obţinem înseamnă o economie de aproape 900 de milioane de euro la bugetul nostru: în loc de încă 1,2 miliarde de euro, pentru cei 64 de kilometri ai viitoarei autostrăzi, vom plăti mai puţin de 400 de milioane de euro, dar acesta este doar un calcul statistic.

Pentru comparaţie, în România mai sunt deschise şantierele Deva-Orăştie, unde lucrările sunt efectuate pentru 7 milioane de euro pe kilometru, şi Arad-Timişoara, cu 5,5 milioane de euro pe kilometru. Un argument destul de solid pentru ca preţul de construcţie la autostrada Braşov-Borş să se reducă de la 20 de milioane de euro pe kilometru la mai puţin de jumătate. Constructorul ar urma să reia lucrările la toamnă, după ce va primi o parte din sumele datorate de stat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 42 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 54 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 46 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei, reluat de la zero / Ion Iliescu ar urma să fie audiat acasă

HotNews acum 31 minute
​Fostul premier Petre Roman a ajuns joi dimineață la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, ar urma să fie a

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°