Aflat în Ungaria de şapte ani, comisarul-şef Ioan Benţe esteataşat de afaceri interne al Ambasadei României la Budapesta. Dinfebruarie 2009, el a pus serios umărul alături de Poliţia maghiarăla capturarea vinovaţilor şi la strângerea probelor.
Domnule Benţe, Petre Cozma spune că aţi fost singurul om cucare a comunicat continuu…
Din primul moment am fost alături de familia lui Marian şi amcooperat cu Poliţia maghiară pentru a dovedi fapta şi pentru a-igăsi pe vinovaţi. Cele mai mari probleme le-am avut în timpulaudierilor, pe unde au trecut aproximativ 500 de persoane, iarmulte dintre acestea îşi schimbau mărturia pe motiv că erau înstare de şoc.
Cum au primit sentinţa ucigaşii lui Marian?
Am fost la multe dintre cele 16 înfăţişări, dar la ultima nu amfost. Ei simţeau măsura care se apropia. Aveau un comportamentumil, o atitudine de oameni spăşiţi, de tipi supăraţi, care regretăce au făcut. Poate fi o imagine afişată la ideea apărătorilor. Însăorice ar face, CV-ul pătat, de recidivişti, nu are cum să fierefăcut. Iar toate faptele care atârnă au fost săvârşite prinviolenţă. În sfârşit, s-a făcut dreptate! Decizia e într-o oarecaremăsură reparatorie, dar ce e în sufletul familiei lui Marian… nupoate fi alinat niciodată.
Aveţi idee unde sunt acum criminalii?
Acum sunt în Veszprem, dar oraşul nu are închisoare. Probabil vorfi introduşi în curând într-una dintre cele mai sigure închisoridin Ungaria.
În Ungaria Marian are statuie, în România nu...
Petre i-a învăţat pe unguri şi pe români cum să trăiască împreună.O ziaristă maghiară l-a întrebat odată dacă va veni la un momentdatrăzbunarea. Iar el i-a răspuns: "Domnişoară, nu merită să aprinzi opădure pentru un ciot!" , iar această poziţie a sensibilizat toatăopinia publică de aici. Şi acum Marian este foarte iubit înVeszprem. La statuia care-l înfăţişeză, în faţ