Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.

Guvernul a făcut luni un pas înapoi şi a amânat cu trei luni aplicarea accizei de 7 eurocenţi la motorină, decizie de compromis luată în urma protestului de amploare la care au participat peste 35.000 de transportatori de marfă din toată ţara care şi-au oprit activitatea.

Astfel, calculele guvernanţilor privind încasările la buget din această taxă au fost date peste cap, iar veniturile colectate la buget din acciza suplimentară la carburanţi vor fi mai mici cu aproape 125 de milioane de euro.

Luând în calcul cursul de schimb de la 1 octombrie 2012 (4,5223 lei/euro), TVA (24%) şi rata medie anuală din septembrie (4,77%), introducerea accizei de 7 eurocenţi la benzină şi motorină presupune o creştere a preţului final cu 41 de bani. Având în vedere că în România se consumă anual aproximativ 5,8 tone (7,15 miliarde de litri) de carburanţi, noua taxă ar aduce în plus în conturile statului aproximativ 660 de milioane de euro pe an.

Aproximativ 75% din consumul de carburanţi din România este reprezentat de motorină. Astfel că, amânarea cu trei luni a supraaccizei pe motorină va genera încasări mai mici cu apoximativ 124 de milioane de euro.

Guvernul caută soluţii să umple golul

În urma deciziei de amânare a accizei de 7 eurocenţi la motorină, care prespune încasări mai mici la buget, guvernanţii trebuie să găsească soluţii pentru a umple golul creat, astfel încât ţinta de deficit bugetar stabilită cu instituţiile financiare internaţionale să nu fie afectată.

Reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au anunţat că sunt pregătiţi să analizeze propuneri alternative la acciză care să aibă acelaşi impact b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 10 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°