Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străinii nu mai fac legea în Liga lui Mitică

Publicat in Gandul, duminică 17 octombrie 2010 · ·

Din ziarul Prosport, care face o "radiografie" a străinilor care joacă fotbal în România, aflăm că suntem peste Spania şi Franţa ca procentaj de jucători străini, dar sub Italia, Germania şi Anglia

Etapa trecută a fost prima, după mai bine de cinci ani, în care toţi antrenorii principali de pe băncile echipelor de Liga I au fost români. Tendinţa este valabilă şi la jucători. Pentru prima dată după zece ani numărul fotbaliştilor străini a scăzut semnificativ. Sezonul trecut numărul jucătorilor străini care au bifat măcar un minut în Liga I a scăzut de la vârful absolut, 194, la 192. Chiar dacă în 2000 erau de 13 ori mai puţin, consemnăm punctul de start al unei tendinţe care probabil va continua, pentru că sezonul acesta scăderea este pentru prima dată semnificativă: sunt 154 de străini în loturile echipelor de Liga I. Numărul va fi relevant la sfârşitul sezonului, după transferurile de iarnă. Probabil nu se va schimba mult, chiar dacă mai vin străini, nu toţi vor şi intra pe teren în acest sezon.

Cauzele acestui trend sunt multiple. Mai întâi, criza financiară a avut două efecte şi la acest capitol. Au fost aduşi mai puţini jucători şi au fost vânduţi sau lăsaţi să plece alţii, mai ales dacă aveau venituri mari. Apoi, unii conducători au realizat că nu dau neapărat lovitura cu o căruţă de străini.

Doar două cluburi, CFR şi Vaslui, mai au număr cu adevărat mare de fotbalişti de afară. În schimb, două nou-promovate, Sportul şi Brăneşti, au ales să nu transfere niciun străin. Elocvent este că trei cluburi importante, care au mizat mai mult pe străini în trecut, au acum mai puţini: Dinamo are şapte, iar Timişoara şi Steaua, câte opt, sub media campionatului. Media e "stricată", pe lângă Vaslui şi CFR, de Astra, Gaz Metan (câte 12) şi Rapid (11). Faţă de campionatele străine, suntem peste Spania şi Franţa ca procentaj de jucători străini, dar sub

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 41 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 59 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

10°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°