Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerea Dreptei: a fuziona sau a pierde

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 octombrie 2013 ·

Formaţiunile de dreapta iau în calcul o candidatură unică în alegerile de anul viitor. Orgoliile, însă, stau în calea proiectului.

Partidele de dreapta ar avea mai multe şanse şi la europarlamentare, şi la alegerile prezidenţiale de anul viitor dacă ar merge împreună, dar orgoliile le împiedică. Potrivit unor surse din interiorul acestor formaţiuni, există tatonări în vederea unor fuziuni, însă acestea nu decurg tocmai lin.

PDL are pretenţii pentru că are "zestre": structuri în teritoriu şi experienţă electorală. Ca urmare, nu poate fi de acord cu o fuziune decât prin absorbţia partidelor mai mici. A spus-o public Vasile Blaga. "Dorim şi suntem deschişi pentru a coagula în jurul nostru pe toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori ca noi, valori de centru-dreapta şi de dreapta. (...) Deci suntem dispuşi pentru a fuziona prin absorbţie cu alte formaţiuni din această zonă a eşichierului politic", a anunţat ieri preşedintele PDL.

De partea cealaltă, formaţiunile mici nu vor să fie pur şi simplu "înghiţite", pentru că, după cum declara Mihai-Răzvan Ungureanu, 5% cât are Forţa Civică acum în sondaje "înseamnă ceva". Opţiunea lor ar fi un bloc de dreapta sau măcar un nou partid, structură în care să-şi poată negocia funcţii de conducere.

Manevre la derută

Drept urmare, în timp ce tatonează terenul pentru fuziune, partidele de dreapta semnalează public că au planuri separate. PDL a dat luni startul înscrierilor în alegerile interne pentru desemnarea candidatului la Cotroceni. Candidaturile se pot depune până duminică, dar până ieri PDL nu anunţase că s-ar fi înscris cineva. O variantă luată în calcul este prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu. De cealaltă parte, Mihai Răzvan Ungureanu şi-a anunţat intenţia de a candida în 2014 la Preşedinţia României, deocamdată din partea partidului său. Şi candidatul Partidului Mişcarea Populară pentru pre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Poman și a lui Gelu Voican Voiculescu în dosarul Mineriada

Press Alert acum 49 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului României, și a lui Gelu Voican Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României, în dosarul Mineriada. „Preș

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum 40 minute
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum 32 minute
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

PSD: USR n-are dreptul să-i acuze pe alţii în timp ce-şi protejează penalii din partid

Mediafax acum 2 ore
„PSD denunţă dublul standard şi ipocrizia neruşinată a reprezentanţilor USR care fac denunţuri la ANI şi DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii şi incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii US

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat

Libertatea acum 52 minute
Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copiii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI

Fechet: Zilnic au început să se colecteze câte 5 milioane de PET-uri în sistemul SGR

Adevarul acum 54 minute
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mirc

Ciucă: S-a agreat, de principiu, să avem candidaţi comuni PSD-PNL la Satu Mare şi Mureş

Mediafax acum 2 ore
Există şanse serioase ca la Satu Mare şi Mureş candidaţi comuni PSD şi PNL să poată câştiga alegerile pentru consilii judeţene, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. El afirmă că în coaliţie a fost agreată de principiu această variantă.

Undă verde pentru referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE. Când sunt chemați oamenii la vot

Ziare.com acum o ora
Curtea Constituțională din Republica Moldova a aprobat marți, 16 aprilie, organizarea referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Referendumul, inițiativă a președintei Maia Sandu, va avea loc pe 20 octombrie 2024, potrivit newsmaker

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/24°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°