Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: Când eram premier mergeam cu președintele la CE ca să nu generez o dispută

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 mai 2012 ·

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi, că, atunci când era premier, nu a vrut să genereze o dispută, astfel că s-a ajuns la o formulă de reprezentare bicefală la Consiliul European, el mergând împreună cu preşedintele Traian Băsescu la reuniuni. Sursa: VLAD STANESCU

"Toate aceste atitudini pe care şi le arogă cu de la sine putere şi printr-o interpretare complet deformată a Constituţiei duc la astfel de situaţii, iar cei care au făcut Constituţia au avut înţelepciunea necesară, învăţând şi din experienţa altor ţări, să nu pună în Constituţie toate greşelile pe care astăzi preşedintele nostru le face. Nu văd decât o repetare a unor situaţii foarte neplăcute care au mai existat şi în trecut şi în care, din păcate, actorul principal a fost, din păcate, tot preşedintele Băsescu", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat despre medierea Curţii Constituţionale în această problemă şi ce se va întâmpla dacă Parlamentul va decide desemnarea lui Victor Ponta, Tăriceanu a spus că, în trecut, astfel de chestiuni nu au ajuns la judecata Curţii Constituţionale.

"Este o absurditate ca România să fie reprezentată de președinte și implementarea să fie făcută de Guvern"

Întrebat cum a rezolvat el problema când era prim-ministru şi ce sfat are pentru Victor Ponta, Tăriceanu a răspuns că, în perioada în care era prim-ministru, a participat regulat la toate reuniunile Consiliului European alături de preşedintele Traian Băsescu, ambii considerând necesar să fie prezenţi.

"N-am vrut să generez o dispută din acest motiv şi sigur că s-a ajuns la această formulă de reprezentare bicefală, la nivel de Executiv, dar, după cum ştiţi, toate deciziile care se iau la Consiliul European trebuie, ulterior, implementate. Implementarea nu revine nici măcar 1% Preşedinţiei. Nu are instrumentele legale, nu are pârghiile necesare. Toat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, din partea PSD şi Sebastian Burduja, din partea PNL, după o şedinţă de peste 14 ore - surse

News.ro acum 2 ore
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu. Accidentul a avut loc în Malaysia. Zece persoane au murit în urma accidentului.

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 54 minute
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Piedone, prima reacție după retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: „Blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan!”

HotNews acum 10 minute
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru Primăria Capitalei, cataloghează decizia coaliției PSD-PNL de retragere a susținerii pentru candidatura doctorului Cătălin Cîrstoiu „o trădare a electoratului” și „un blat politic prin care îl susțin

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum o ora
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 3 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport și marș până la Ministerul Muncii/ Sindicaliștii reclamă deficit de personal și nivel de salarizare foarte mic

G4Media acum 2 ore
Sindicatul Naţional Tineret şi Sport organizează, marţi, un miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport. Sindicatul precizează că scopul acestei adunări publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nivelul foarte mic al salarizării

Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3% şi cele ale Li Auto din China cu 8%, după ce companiile au redus preţurile vehiculelor lor electrice

News.ro acum 3 ore
Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3%, în timp ce titlurile Li Auto din China a scăzut cu 8%, la un minim al ultimelor 11 luni, după ce ambele companii au redus preţurile vehiculelor lor electrice pe diferite pieţe, pe fondul concurenţei intense, tra

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

mar.

5°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°