Radu Afrim, cel mai incomod tânăr regizor din ultimii ani, şi-a prezentat, sâmbătă, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, noul spectacol, care pune sub lupă singurătatea şi înstrăinarea. „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică“ vorbeşte despre dramele comunicării.

Radu Afrim a intrat în „cosmos", imediat după zona fragilă din „Miriam W.", spectacol al Teatrului „Toma Caragiu" din Ploieşti, care devoala amintiri dureroase despre Holocaust. Într-un interviu care va apărea mâine, în „Adevărul literar şi artistic", regizorul vorbeşte despre reglajele fine din spectacolul său şi despre nevoia de schimbare a registrului tematic.

Citiţi şi:

Cele mai tari premiere teatrale ale toamnei

Textul lui David Greig poate duce cu gândul la filmele misterioase ale lui David Lynch, populate de personaje stranii, în care firul narativ este rupt de secvenţe suprarealiste. Radu Afrim mărturiseşte că i-ar fi plăcut ca spectacolul său să dureze şapte ore, pentru că avut multe idei împreună cu echipa sa, din care fac parte actori ai teatrului, studenţi la Actorie (clasa Miklós Bács), scenografa Adriana Grand şi artistul video István Szakáts.

Doi cosmonauţi ruşi sunt trimişi în spaţiu în timpul Războiului Rece şi uitaţi acolo, după destrămarea Uniunii Sovietice. Sistemele de comunicaţie de pe capsula lor sunt deteriorate şi nicio legătură cu Pământul nu mai este posibilă.

Unul dintre ei rămâne fără speranţă, tot încercând să trimită un mesaj către Pământ, celălalt reuşeşte să-şi păstreze luciditatea până la un moment în care îşi dă seama că moartea a rămas ultima soluţie de evadare din singurătate. În paralel cu drama astronauţilor, cei rămaşi pe Pământ trec printr-un alt tip de solitudine, dar cu reverberaţii la fel de profunde.

Dramaturgul este preocupat de dezastrul comunicării: în d