Astăzi începe la Bruxelles un summit al disperării. O tentativă de salvare de la dezintegrare a Europei unite (mă rog, atât cât a mai rămas din ea şi din planurile roze de până ieri).

Merkel şi Sarkozy se dau de ceasul morţii să impună nişte măsuri de disciplină financiară.Şansele de reuşită sunt însă mai mici decât dobânzile de odinioară la creditele care acum scufundă lumea. Nu există ţară din zona euro care să nu găsească ceva de obiectat. Ca acum cinci veacuri, la Constantinopol: cetatea e înconjurată de turci, iar înţelepţii se ceartă pe sexul îngerilor. Summit-ul de la Bruxelles seamănă cu o respiraţie gură la gură făcută unui sinucigaş care a luat Verde de Paris: cu cât sufli mai mult, cu atât rişti să te otrăveşti şi tu. Toate eforturile de redresare a Europei se întorc împotriva Germaniei şi Franţei. Degradarea ratingului de ţară pentru amândouă pare inevitabilă. Lumea întreagă se deteriorează într-un ritm uluitor. Echilibrele de odinioară, pe care se sprijinea bruma de stabilitate, cad unul câte unul ca pietrele de domino.

Iată aşa-zisele revoluţii arabe! Peste noapte, haosul şi incertitudinea s-au instalat acolo unde până ieri era linişte. Sub pretextul unor mişcări spontane, s-a ajuns din lac în puţ: nici vorbă de mai puţină tiranie şi corupţie, nici vorbă de mai multă democraţie! În schimb, s-au instaurat babilonia şi debandada. Au fost măturaţi de la putere nişte dictatori siniştri ca Mubarak sau Gaddafi, dar care prin forţă menţineau un echilibru pentru care tot Occidentul le era recunoscător, încât unii le pupau mâinile şi îi lăsau să-şi pună cortul pe bulevard. În locul lor au venit nişte clici, cu nimic mai breze, doar că mai hămesite şi mai lipsite de autoritate. Ori nişte islamişti fanatici şi imprevizibili, care pot arunca lumea în aer.

Straniu: lupta globală a Occidentului împotriva terorismului şi pentru democratizare a dus la i