Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interlopii clujeni au vrut să se angajeze cu forţa la un membru CNA

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 august 2013 ·

Valentin Jucan a fost abordat de trei bătăuşi, care s-au oferit să-i fie paznici. Camerele de luat vederi arată cum aceştia au recurs la intimidare.

1 /.

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu rang de secretar de stat, a fost „vizitat” la barul familiei, Chelsea, de trei interlopi clujeni. Intimidate, „gazdele” au acţionat butonul de panică. Incidentul s-a petrecut în data de 6 aprilie, pe la ora zece seara, când interlopii au intrat în local. Întâmplarea a fost surprinsă de camerele de supraveghere din bar, însă imaginile au ieşit la iveală abia zilele trecute.

Barmanul a acţionat butonul de panică

Rareş Marc, unul dintre cei trei „vizitatori” nocturni, este cunoscut ca un om violent, el fiind celebru după ce l-a bătut crunt pe un sportiv de performanţă, chiar în faţa Prefecturii Cluj. Faptă pentru care magistraţii Judecătoriei Cluj l-au şi condamnat, în 2011, la doi ani de închisoare - cu suspendare. Acum, el se ascunde, procurorii solicitând arestarea în lipsă a acestuia

În barul Chelsea, potrivit martorilor, Rareş Marc l-a întrebat pe Jucan cine îi asigură paza localului şi dacă nu vrea să îi angajeze pe ei. Discuţia a durat aproximativ două minute, în timpul căreia, de spaimă, barmanul a acţionat butonul de panică. Gestul a fost observat de unul dintre bătăuşi, aşa că cei trei au şters-o de la faţa locului.

„Mi-a zis că are de vorbit ceva cu mine”

Până la sosirea echipei de intervenţie de la firma de pază angajată la local, Valentin Jucan a fost foarte agitat. El a chemat Poliţia, două echipaje fiind trimise imediat „pe teren” - la bar şi apoi în căutarea celor care l-au „intimidat”. „Au venit la barul care este gestionat de mama mea. A venit la mine acest tânăr, care mi-a zis că are ceva de vorbit cu mine. I-am spus să ne retragem pentru a nu deranja clienţii, dar deja bănuiam ce vrea să îmi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 5 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 12 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 4 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°