Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadou de An Nou pentru şoferi: cresc amenzile!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 31 decembrie 2008 ·

Veşti proaste pentru şoferii obişnuiţi să încalce regulile de circulaţie. Sursa: Alin Ion

Încă din prima zi a lui 2009, valoarea amenzilor va creşte odată cu salariul minim pe economie, ridicându-se astfel la maximum 1.200 de lei pentru persoane fizice şi 6.000 de lei pentru persoane juridice (faţă de maximum 1.080 de lei pentru persoane fizice şi 5.400 de lei pentru firme sau instituţii ale statului, în prezent). Practic, de mâine, un punctamendă va „costa“ 60 de lei, adică 10% din salariul minim brut pe economie, aceasta reprezentând cea de-a doua „scumpire“ a sancţiunilor rutiere în decurs de doar trei luni.

Nu purtaţi centura, scoateţi din buzunar şi 180 de lei!

Astfel, începând de la Revelion, şoferii prinşi la volan fără centura de siguranţă riscă, pe lângă cele două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 120 şi 180 de lei, faţă de maximum 162 de lei cât plăteau până acum. Sancţiuni similare vor primi şi conducătorii auto care preferă să folosească telefonul mobil în loc de hands-free.

Totodată, şoferii care depăşesc cu 30 kilometri/oră viteza maximă admisă sau opresc fără motiv pe banda de urgenţă a autostrăzilor vor risca amenzi din clasa a II-a (4 sau 5 puncte-amendă), adică între 240 şi 300 de lei (faţă de maximum 270 de lei în prezent).

Amenzile cresc şi mai mult pentru conducătorii auto care nu opresc la „STOP“ sau pentru cei care depăşesc cu 40 kilometri/oră viteza maximă admisă. Aceştia vor plăti amenzi din clasa a III-a (între 6 sau 8 puncte-amendă), adică vor scoate din buzunar de la 360 la 480 de lei (faţă de maximum 432 de lei acum).

Sumele cele mai mari vor „îngrăşa“ însă bugetele primăriilor din buzunarele şoferilor nervoşi care-şi insultă „colegii“ din trafic, de la cei care transportă copii sub 12 ani pe locurile din faţă ale maşinilor, blochează intersecţ iile s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, victorie în cursa sprint din cadrul MP al Chinei

HotNews acum 9 minute
Max Verstappen (Red Bull) a câștigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, disputată sâmbătă pe circuitul din Shanghai. Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia Max Verstappen

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 49 minute
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 46 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 26 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 49 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°