Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delicatesele se vor „duela” în Târgu-Mureş

Publicat in Adevarul, joi 17 martie 2011 ·

La Gastropan, cei mai buni maeştrii brutari, cofetari şi bucătari români şi străini vor prezenta cele mai noi creaţii culinare. Gastronomia, panificaţia, patiseria şi cofetăria vor fi ridicate la rang de artă în cadrul celui mai important eveniment de acest gen organizat în oraşul nostru, de mâine şi până duminică.

Demonstraţii de gătit, sculptură decorativă în fructe şi legume, moduri de preparare a cocktailurilor - cu degustare, demonstraţii de gelaterie şi îngheţată artizanală şi demonstraţii din arta ciocolateriei, toate acestea vor putea fi experimentate de mureşenii care vor alege să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în pavilionul expoziţional al complexului hotelier President din Târgu-Mureş.

Nu e vorba de o nuntă de lux sau de o petrecere ieşită din comun, ci de ediţia 2011 a Gastropan, expoziţia internaţională de panficaţie, cofetărie, gastronomie şi HoReCa (acronimul pentru industria ospitalităţii: Hoteluri, Restaurante, Catering). Ajunsă la ediţia a treia, expoziţia Gastropan va avea cea mai mare amploare din ultimii ani, deoarece peste 90 de furnizori din ţară şi străinătate vor prezenta soluţii de ultimă oră pentru afacerile de profil, spaţiul expoziţional fiind de 4.000 de metri pătraţi. „Expoziţia va fi un bun prilej pentru mureşeni de a observa cât mai bine ce înseamnă, de fapt, gastronomia. Sunt aşteptaţi la eveniment peste 8.000 de vizitatori”, ne-a declarat Váradi Erdős Ildikó, directorul expoziţiei.

Concursuri cu premii

În premieră, anul acesta va fi premiată pâinea a cărei caracteristici respectă criteriul autenticităţii, fiind realizată după reţete, tradiţii şi metode de fabricare specific româneşti. Expoziţia foto „Omul şi Pâinea” va fi, de asemenea, o altă atracţie importantă a evenimentului. Cele mai reuşite 30 de creaţii fotografice înscrise la concursul foto, desfăşurat on-line cu ocazia Zilei Mondiale a P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Sunt momente favorabile achitarii datoriilor de orice fel. Verifica-ti situatia bugetului de venituri si cheltuieli. Se pare ca, deocamdata, dispui de putini bani, insa lectia acestei perioade este gasirea echilibrului intre laturile materi

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 10 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°