Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat din Mehedinţi a stat trei ani cu două pense în abdomen

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Un bărbat din localitatea mehedinţeană Dănceu a trăit aproape trei ani de zile cu două pense în stomac. Gicu Crăiaşu a ajuns pe mâna medicilor în data de 31 august 2010, când a fost victima unui accident de circulaţie. A fost adus în stare gravă la spital, a fost operat de urgenţă şi, din câte se pare, medicul a uitat în abdomenul acestuia 2 pense autostatice lungi de 17 centimetri.

Un accident stupid avea să-i aducă numai necazuri lui Gicu Crăiaşu, de 45 de ani, din Dănceu. În ziua de 31 august 2010 se afla pe un moped, când a fost lovit de o căruţă. O bucată de lemn din căruţă i-a secţionat stomacul, astfel că bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin.

Diagnosticul pus de medici la acea vreme a fost următorul: evisceraţie post-traumatică prin plagă deschisă multiplă a abdomeniului, şoc hemoragic, hematom retroperitoneal. A rămas internat în spital până în data de 15 septembrie 2010, când a fost externat, pe biletul de ieşire din spital fiind menţionat “Evoluţie favorabilă, dar lentă. Se externează vindecat chirurgical”.

S-a întors acasă, bucuros că a scăpat cu viaţă din accident. Nu avea să bănuiască o clipă că în timpul operaţiei, două pense de câte 17 centimtri lungime îi fuseseră uitate în abdomen. După o vreme însă a simţit că ceva îl taie în stomac şi la sugestia fiicei sale a pus un magnet. Nu a mai fost niciun dubiu că în stomacul său se aflau nişte corpuri străine metalice. Din păcate sărăcia în care se zbate şi faptul că în fiecare zi munceşte pe unde găseşte pentru a aduce o pâine celor trei copiii, l-au împiedicat pe Gicu Crăiaşu să vină mai devreme la medic pentru a scoate pensele.

“Când stăteam într-o dungă ieşeau coarnele de la o pensă, ieşeau puţin prin piele şi se observau. Nu am mers la doctor că mă simţeam bine, am muncit. Am auzit la televizor că s-au mai întâmplat cazuri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Petromidia | Autoritățile au instaurat Planul Roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 28 minute
Autoritățile din Constanța au instaurat Planul Roșu de Intervenție după ce s-a produs o explozie în interiorul rafinăriei Petromidia din Năvodari, pompierii intervenind cu mai mult ecchipaje și echipamente speciale de stingere a focului, anunță ISU

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 45 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum 55 minute
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 55 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 28 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 53 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale