Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţepari ajunşi după gratii după ce au înşelat sute de oameni din Satu Mare şi Bihor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 august 2013 ·

18 membri a două grupări de crimă organizată specializate pe înşelăciuni prin case de schimb valutar, depistate de poliţiştii BCCO Oradea şi procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea, au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Au primit între 2 şi 13 ani de puşcărie.

Aceştia 18 au înşelat sute de bihoreni şi sătmăreni cu ajutorul patronilor unor case de schimb valutar. Acei patroni afişau cursuri valutare greşite ca să-i păcălească pe clienţi.

La începutul lunii iunie 2010, poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au finalizat cercetările faţă de P.A., de 39 de ani, din Bucureşti, administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, având ca obiect de activitate schimbul valutar, F.I.D., de 31 de ani, din Dolj, şi I.D.C., de 25 de ani, din Ialomiţa, angajaţi ai aceleiaşi societăţi şi împotriva altor 22 de persoane cercetate în acelaşi dosar, fiind sesizată instanţa cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup de crimă organizată, relatează portalsm.ro.

Aceştia erau acuzaţi că în perioada noiembrie 2006-aprilie 2009, au pus în aplicare, în Oradea şi Satu Mare, un mod de lucru prin care să inducă în eroare persoanele care apelau la serviciile societăţii comerciale pentru a efectua schimb valutar.

Clienţii acelor firme de schimb valutar au fost înşelaţi cu 0,5-0,6 lei la fiecare euro schimbat. Pentru perioada noiembrie 2006-aprilie 2009 poliţiştii au identificat 242 de persoane păgubite, iar prejudicial iscat a fost de peste 336.975,5 lei.

În acest caz, 10 persoane au fost condamnate de către Tribunalul Bihor la executarea unor pedepse privative de libe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 38 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 52 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 23 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 52 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Primul Tesla Pop-Up Store din România, în Iulius Town Timișoara (P)

Timpolis acum 16 minute
  Sursă foto: IUlius Town Tesla a deschis primul magazin Tesla Pop-Up din România în Iulius Town Timișoara. Model Y și Model 3 sunt cele două mașini expuse în cadrul locației, iar cei care doresc un test drive se pot programa pe site-ul oficial al T

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

USR depune plângeri la ANI şi DNA împotriva „caracatiţei” lui Piedone

Mediafax acum 23 minute
„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, da

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°