Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna de miere a guvernului Ponta s-a încheiat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 martie 2013 ·

„Este şocant ce s-a întâmplat la Câmpia Turzii”- aşa a debutat şedinţa de guvern de ieri, Victor Ponta referindu-se la cazul fostului angajat al Mechel ce s-a sinucis pentru că nu mai putea să-şi plătească ratele. Dincolo de dimensiunea umană, înţeleg că e şocant mai ales pentru un politician şi pentru o structură care s-a ridicat pe valul unor mişcări sociale, mai mult sau mai puţin veritabile. Şi care acum observă că nici ei nu sunt străini de proteste de stradă. Nu ştiu dacă aţi observat, dar în ultima vreme, protestele sunt din ce în ce mai dese şi nemulţumirea socială este din ce în ce mai mare. Angajaţii de la Oltchim şi Arpechim au protestat în fiecare zi, mai bine de două săptămâni în luna februarie şi unii dintre ei au intrat în greva foamei. Angajaţi ai Poştei Române, peste 1000 la număr au protestat în Piaţa Constituţiei. Şi angajaţi ai Mechel, Tarom, Hidroserv sau CFR Călători au protestat în ultimele săptămâni. De exemplu, nu degeaba ieri, în şedinţa de guvern, Victor Ponta a cerut unele modificări legislative astfel încât statul să poată sancţiona companiile private care nu-şi respectă obligaţiile faţă de angajaţi. Tot ieri, premierul a spus că va cere ministrului Muncii şi ministrului Finanţelor soluţii pentru acordarea unor ajutoare familiilor cu venituri reduse, pentru a nu resimţi viitoarele creşteri ale preţurilor la energia electrică. „Sunt foarte receptiv la ce se întâmplă în Bulgaria şi alte state vecine”, a spus premierul. Dacă vă amintiţi, în urmă cu câteva zile, Executivul bulgar a demisionat, urmare a protestelor de stradă determinate de creşterea preţurilor la energie electrică. Guvernul vede ce se întâmplă şi se străduieşte să nu ajungă în situaţia guvernului Boc sau a guvernului din Bulgaria de acum câteva zile. Numai că propunerile de mai sus sunt doar nişte „cârpeli”. Un fel de: „USL, fă-te că lucrezi”. Prea puţin pentru ce au nevoie mu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum o ora
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum o ora
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 58 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 20 minute
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 6 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 2 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum o ora
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 5 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Vremea

București
acum

vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°