Cu ani în urmă, la solicitarea mea am avut o întâlnire cu ataşatul militar al superputerii lumii, cu un ţel precis. Am propus şi a fost primită pozitiv sugestia unei documentări, la un studio al Serviciului de Televiziune şi Radio al Forţelor Armate Americane, pentru a pregăti datele tehnice necesare înfiinţării unei structuri similare în România.

Ideea a plăcut interlocutoarei americane, o cerebrală cu priviri de gheaţă, dar surâs diplomatic şi chiar a şi găsit soluţia unui zbor, cu un avion militar al Statelor Unite, în Germania, la o staţie locală a United States Armed Forces and Television Service, o reţea mai cunoscută drept American Forces Network.

Între timp, la principalul cabinet, de la etajul unu al instituţiei militare, cineva a anticipat că punerea în funcţiune a unui post de televiziune militar, în varianta cu circuit intern, pica prost, înainte de alegeri în care, în mod legal, preşedintele de atunci putea fi mediatizat, de drept, ca lider al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar contracandidaţii săi, la fotoliul de la Cotroceni, ar fi fost, chipurile, defavorizaţi.

Documentarea în Germania a fost anulată, iar documentaţia scrisă, după normele legale, la acel moment, a devenit un tom simplu, în biblioteca mea, simbol al modului în care sunt ucise tentativele de a alinia lumea noastră la standarde occidentale.

Şi atunci, dar şi acum, exista şi există dotarea tehnică necesară pentru începerea emiterii unui asemenea post util informării rapide, din surse oficiale, asupra a ceea ce este mai important pentru zecile de mii de militari români activi.

Un serviciu similar de televiziune, cu un program de opt ore zilnic, are şi Bundeswehr-ul.

În studioul central, al acestei structuri m-am convins de eficienţa producerii de programe de 30 de minute, reluate apoi, pentru a fi vizionate succesiv, de cei interesaţi, cărora