Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul autostrăzii Ploieşti – Albiţa se bazează pe lucruri inexistente

Publicat in Adevarul, joi 27 ianuarie 2011 ·

Conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale susţine că viitorul traseul a fost introdus în Planul Urbanistic General al municipiului Buzău, însă reprezentanţii Primăriei dezmint categoric această informaţie

Pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este specificat anul 2011 ca termen de începere a lucrărilor la tronsonul de 133 de kilometri, dintre Ploieşti şi Focşani, al autostrăzii spre Moldova.

Însă, bâlbâiala autorităţilor cu privire la proiectul de amenajare a autostrăzii Ploieşti - Albiţa, via Buzău, conduce la concluzia că măreaţa lucrare de infrastructură va fi gata peste mulţi ani, nicicum într-o perspectivă optimistă, aşa cum au dat de înţeles guvernanţii.

În prezent, informaţiile cu privire la acest proiect deţinute de responsabilii de la nivel central nu coincid cu cele aflate în posesia autorităţilor din teritoriu.

Într-un comunicat prin care conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ne oferă lămuriri despre această lucrare, se arată că „proiectul aferent tronsonului sus-menţionat se află în faza de elaborare a Studiului de Fezbilitate, având termen de finalizare 2011. (...) Traseul autostrăzii în discuţie porneşte de la Ploieşti, conectându-se cu autostrada Bucureşti - Ploieşti. Traseul continuă la sud de Mizil, la sud de Buzău, îndreptându-se spre Râmnicu Sărat, continuând pe raza judeţului Vrancea".

În comunicatul semnat de directorul general al Companiei, Liviu Costache, se mai menţionează că „traseul autostrăzii Ploieşti - Buzău - Focşani a fost cuprins în Planul Urbanistic General al Municipiului Buzău".

Fals! Aşa susţin reprezentanţii direcţiei de urbanism din cadrul Primăriei Buzău, care spun că nu au inclus autostrada în ultimul Plan Urbanistic General al municipiului, care este documentul ce trasează normele generale privind construirea de clădiri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 52 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 21 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Tabloul de Salvator Rosa, furat de la Oxford în urmă cu 4 ani, a fost recuperat în România VIDEO

Ziare.com acum 12 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul „A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan”, de Salvator Ro

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 2 ore
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Cât costă un kilogram de căpșuni românești. Fructele verii au ajuns deja în piețe

Cancan acum o ora
Vești bune pentru iubitorii fructelor de vară! În piețele din Capitală au apărut primele căpșuni românești. Vremea caldă din ultima perioadă a făcut ca fructele să se coacă cu trei săptămâni mai devreme anul acesta. Iată cât costă în piețele din Buc

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°