Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Moş Crăciun se închiriază ca în vremuri de criză

Publicat in Adevarul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Preţurile au rămas aceleaşi ca anul trecut, între 50 şi 250 lei, iar numărul Moşilor închiriaţi a scăzut.

Criza l-a atins şi pe Moş Crăciun. Reprezentanţii firmelor de închirieri de Moşi, ca să supravieţuiască, practică aceleaşi preţuri ca în 2009. Claudiu Fuiorea, administratorul uneia dintre firme, ne-a spus: „Închirierea unui Moş poate să coste între 50 de lei până la 250 de lei, în funcţie de preferinţele clientul. Cu Crăciuniţă, fără, cu zâne, spiriduşi, zăpadă artificială. Aceleaşi preţuri le-am avut şi anul trecut". Un alt reprezentant care închiriază Moşi pentru toată Oltenia, Cătălina Ruţă, a declarat: „Preţul de închiriere al unui Moş este de 150 de lei pentru o jumătate de oră, iar dacă părinţii vor şi o Crăciuniţă se mai adaugă 100 de lei. A scăzut numărul celor care închiriază, dar noi am venit cu o propunere. Părinţii să cheme moşul să vină pentru mai mulţi copiii într-un singur loc ". Cei mai mulţi Moşi sunt, de regulă, absolvenţi ai Universităţii de Artă Teatrală.

Moşul sub semnul întrebării

Primăria Râmnicului a dat sute de cadouri pentru micuţii din şcoli şi grădiniţe şi a închiriat Moşi tot din rândul actorilor. Aşteptându-l cu nerăbdare să aducă sute de cadouri, copiii de la Şcoala nr. 4 din Râmnicu Vâlcea au avut şi multe semne de întrebare legate de Moş. „Dar de ce te-ai dat jos dintr-o maşină şi nu dintr-o sanie trasă de reni? Ne laşi şi pe noi să te tragem de barbă să vedem dacă este adevărată?".

Parada Moşului rusesc

Anul acesta Moşii s-au întrecut şi în costume. Actorii de la Teatrul Ariel spun că au cel mai frumos costum de moş, unul de origine rusească. Moşii au devenit prea „băgăreţi" şi află despre copii ce boacăne au făcut. Mulţi copii nu ezită să-l taxeze pe moş: „Ori tu nu eşti moşul de anul trecut, ori ai cam îmbătrânit şi nu îţi aminteşti şi cel de-al doilea prenume, aşa cum mi-ai spus data

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 32 minute
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 2 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 38 minute
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 59 minute
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 58 minute
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Alina Gorghiu, după afirmaţiile preotului Nicolae Tănase: Nu e doar o declaraţie neinspirată, e o invitaţie la viol! Genul ăsta de declaraţie e de Ev Mediu, şocantă!

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a spus, referitor la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului potrivit cărora fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, că nu este doar o declaraţie neinspirată, ci este „o i

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum o ora
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 4 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°