Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Combinaţii îndrăzneţe pentru pereţi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 iunie 2008 ·

În alegerea culorilor, optează fără teamă pentru originalitate şi creativitate, îmbinând tonurile neutre cu nuanţele puternice. Sursa: MobexpertSursa: Mobexpert

1 /.

Specialiştii în amenajări interioare spun că românii au început să fie preocupaţi foarte mult de aspectul pereţilor şi că nu mai sunt interesaţi de stilul clasic, în care se vopsesc zidurile din interiorul locuinţei doar într-o singură culoare. Se merge acum foarte mult pe combinaţii îndrăzneţe şi cât mai originale, care pun imaginaţia la încercare.

Dacă vrei totuşi ceva simplu de realizat, dar care să iasă din tiparele obişnuite, designerul Diana Borundel recomandă să-ţi colorezi un perete într-o nuanţă mult mai accentuată decât ceilalţi. Cărămiziul, verdele crud, maroul şi bejul sunt cele mai potrivite culori atunci când optezi pentru această variantă.

Există însă foarte multe modalităţi prin care poţi să-ţi „construieşti“, în propria casă, peisaje de vis. De exemplu, dacă eşti înnebunit după mare sau munte, le poţi „aduce“ chiar în livingul sau dormitorul tău, cu ajutorul autocolantului sau al tapetului. De asemenea, poţi decora şi cu fototapet, mărind pozele tale preferate.

În acest sezon se poartă foarte mult şi picturile pe pereţi, mai ales dacă ai şi talent. Dacă nu, apelează la pictori designeri de interior. În felul acesta, poţi avea în dormitor scene din filmul preferat, în camera copilului fragmente din poveşti, iar în living peisaje de vară.

Se mai pot alege, tot pentru decorarea pereţilor, pietre naturale ori semipreţioase. Şi inoxul şi mozaicul încep să câştige din ce în ce mai mult teren în locuinţele românilor.

Tapet cu model floral

Reprezentanţii firmei Mobexpert spun că una dintre tendinţe este reprezentată de tapetul vinilinic (rezistent, din policlorură de vinil), în combinaţii de genul negru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iulian Dumitrescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al CJ Prahova. Liberalul are interdicție să exercite funcția

HotNews acum 46 minute
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, pus sub control judiciar şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 28 minute
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum o ora
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Containere anti-urs produse în Slovacia, amplasate în premieră la Băile Tuşnad

Radio Mures acum 13 minute
Mai multe containere anti-urs, produse şi testate în Slovacia, vor fi amplasate în staţiunea Băile Tuşnad, acestea fiind achiziţionate în cadrul unui proiect-pilot care se derulează în localitate şi care a fost iniţiat de WWF România. Primarul oraşu

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 3 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 5 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°