Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Importurile îngroapă cartofii şi ceapa

Publicat in Adevarul, marți 3 noiembrie 2009 · ·

Vestiţi pentru gustul şi calitatea lor, cartofii de Covasna au fost detronaţi de cei arătoşi, importaţi din Turcia, Grecia, Olanda, Germania sau Australia. Producătorii din judeţ se plâng că nimeni nu mai cumpără cartofi cu sacul de la ei, aşa cum se întâmpa anii trecuţi, nici măcar la preţuri de nimic. În comuna Ozun, nu e poartă care să nu aibă agăţată deasupra o pungă cu cartofi.

Preţurile cartofilor  variază în funcţie de cât se cumpără. Cei care iau cu sacul plătesc doar 30 de bani pe kilogram, în timp ce aceia care iau cantităţi mai mici sunt taxaţi cu 50 de bani sau chiar un leu pentru un kilogram.

„Se vând foarte greu pentru că trebuie să facem concurenţă cu cartoful care vine din străinătate şi pe noi ne costă foarte mult să scoatem un cartof cât de cât frumos şi rezistent pentru iarnă. Cartofii pe care nu îi putem vinde cred că îi aruncăm pur şi simplu, anul acesta, la anul nu mai punem “, a declarat şi Molnar Andras, care are în hambar câteva tone de cartofi culeşi de pe trei hectare. 

Şeful Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală Covasna, Doru Toboltoc, spune că ar fi de preferat ca „micii producători să se organizeze în grupuri şi să acceseze fonduri europene pentru a construi depozite zonale, cu temperatură controlată, ca să poată să-şi depoziteze cartofii pe perioadă mai lungă“.

„Mai ieftin nu putem să vindem“

Ceapa de Buzău are aceeaşi soartă. Cultivatorii din judeţ spun că ies în pierdere. După un an de muncă în grădini şi investiţii uriaşe în irigaţii şi ierbicidări, oamenii s-au trezit că nu au unde să îşi vândă marfa să-şi acopere măcar cheltuielile. Sute de comercianţi de ceapă roşie au invadat pieţele oraşului şi Drumul European 85, dar nu au muşterii.

Cei care totuşi cumpără negociază “la sânge”. “Eu vând ceapa cu doi lei kilogramul şi zece lei funia. Mai i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 56 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Medicul din Suceava care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare, dar va putea lucra ca medic doar la privat - cum arată verdictul judecătorilor

HotNews acum 2 ore
Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată joi, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°