În cadrul Polului de Creştere Braşov sunt, în acest moment, în implementare 23 de proiecte, care au un buget total de peste 127 milioane euro, dintre care 77,6 milioane de euro fonduri nerambursabile.
Una dintre cele mai mari investiţii care a primit finanţare este Centrul Transilvania Mortorland de la Târlungeni. Proiectul trebuia să fie gata în 2015, dar birocraţia a amânat începerea lucrărilor. Investiţia este acum în stadiul de semnare a contractelor de execuţie. Investistiţia se ridică la 88,9 milioane de lei.
Construcţia Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Aplicată „Transilvania Motorland" se va întinde pe o suprafaţă de 56 de hectare. Aceasta se va construi la aproximativ 15 kilometri de Braşov, în zona târgului auto şi a poligonului auto din comuna Tărlungeni. Pilotul braşovean de Formula 2 Mihai Marinescu a fost unul dintre cei care a contribuit la realizarea proiectului prin experienţa sa. El a fost nominalizat de către beneficiarii Centrului ca Ambasador Internaţional al „Transilvania Motorland" şi va fi primul pilot care va testa pista. Jumătate din bani sunt fonduri europene, iar cealaltă jumătate de la Ministerul Dezvoltării.
Clădirea în care vor funcţiona birourile, laboratoarele şi atelierele va fi construită pe 5.845 de metri pătraţi, iar circuitul de testare, omologabil de Federaţiile Internaţionale de Automobilism şi de Motociclism, de 4.600 de metri lungime, va avea o lăţime de 12 metri şi va fi complet împrejmuit şi securizat. Totodată, pista va avea o zonă inundabilă artificial, de minimum 300 de metri.
Pe pistă va exista şi o zonă de pantă de minim 7%, atât ascendentă, cât şi descendentă şi o zonă cu denivelări pentru testarea suspensiilor în condiţii grele, o zonă cu aderenţă diferenţiată, pentru simularea gheţii şi a carosabilului uscat, rampe de control, dar şi un centru medical conform normelor de omologare Federaţi