Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se mută cea mai bună echipă de fotbal din Moldova la Iaşi? Adrian Porumboiu s-ar afla în tratative cu primarul Nichita

Publicat in Adevarul, miercuri 1 mai 2013 ·

Presa sportivă susţine că omul de afaceri Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei FC Vaslui, ar negocia cu primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, mutarea clubului în Copou.

Deşi s-a zvonit că finanţatorul clubului, Adrian Porumboiu, ar intenţiona să se retragă de la echipă, se pare că acesta ar avea alte planuri pentru galben-verzi.

Potrivit gsp.ro, omul de afaceri ar negocia mutarea echipei în Capitala Modovei la îndemnul primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, care îi promite că va moderniza stadionul din Copou şi îl va aduce la o capacitate de 30.000 de locuri. Pe plan local, până în prezent, nu a fost făcut public niciun proiect de modernizarea a Stadionului “Emil Alexandrescu”, pe care în prezent joacă CSMS Iaşi, echipă aflată cu un picior în Liga a II-a. În prezent, arena are o capacitate de 12.500 de locuri.

Porumboiu ar fi tentat şi de sprijinul pe care Nichita ar fi dispus să îl ofere echipei. De altfel, la Iaşi municipaiitatea a sponsorizat în fiecare an sportul cu balonul rotund, mai ales atunci când echipele de fotbal se aflau în primul eşalon. Anul acesta, de exemplu, primăria a alocat în jur de un milion de euro către CSMS Iaşi.

Zvonurile spun însă că se aşteaptă finalul sezonului înainte ca tratativele să devină oficiale. Totul depinde de ce va reuşi noul antrenor al CSMS Iaşi, Sorin Cârţu, care are ca obiectiv salvarea de la retrogradare a echipei. Şansele sunt, însă, infime. Echipa se află pe penultimul loc al Ligii I, cu şase etape înainte de finalul sezonului.

Atât Adrian Porumboiu cât şi primarul Gheorghe Nichita, nu au putut fi contactaţi până la ora redactării acestei ştiri.

Citeşte şi:

Cum a stors primarul Nichita zeci de milioane de euro din bugetul public pentru Poli Iaşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 3 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 4 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°