Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steliştii cred că o pot elimina pe Twente: ”Good draw!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 17 decembrie 2011 · ·

Aceasta a fost reacţia lui Nikolici, omul decisiv în victoria cu Larnaca. Roş-albaştrii sînt fericiţi că au evitat formaţiile din Manchester şi că au picat cu un adversar pe care îl consideră accesibil.

Steaua s-a temut de granzii Angliei şi spera să joace cu Metalurg Doneţk, dar e mulţumită că a picat cu Twente. Pentru că s-a aflat în urna outsiderilor, va juca la Bucureşti prima manşă din duelul cu olandezii. Inclusiv asta le e pe plac roş-albaştrilor. Ilie Stan l-a sunat pe Valeriu Argăseală în Elveţia, imediat după tragerea la sorţi, şi i-a transmis că e satisfăcut de adversarul pe care Miodrag Belodedici l-a scos din urnă. "E foarte bine că returul se dispută la Enschede", a comentat tehnicianul.

Fotbaliştii sînt şi ei optimişti. Stefan Nikolici a postat pe facebook imediat după aflarea oponentului: "A good draw". O tragere bună, în opinia muntenegreanului care a marcat o "dublă" în meciul cu AEK Larnaca (3-1), în care Steaua a obţinut calificarea în "16-imi".

Căpitanul Bourceanu s-a temut de un adversar imposibil: "Cu Twente nu sîntem favoriţi, dar e o formaţie împotriva căreia putem juca, adică avem şanse destul de bune".

Roş-albaştrii au remizat de două ori cu trupa olandeză în 2009, tot în Europa League, dar în faza grupelor. A fost 0-0 la Enschede şi 1-1 la Bucureşti, cu Mihai Stoichiţă pe banca românilor. Antrenorul a analizat şi el decizia sorţilor, tot în nota optimistă pe care au avut-o şi oamenii din lotul Stelei: "Ar trebui să ne pupăm pentru tragerea asta! Twente e accesibilă acum, nu mai e formaţia împotriva căreia am evoluat acum doi ani, fiindcă a pierdut jucători importanţi de atunci. Oricum, stilul olandezilor ne convine. Au un fotbal curat, fără capcane, nu se organizează fantastic".

Olandezii se bucură şi ei!

Steaua are impresia că a avut noroc la tragerea la sorţi, dar aceeaşi părere o au şi cei de la Twent

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 43 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Fete de 13 ani, dispărute din judeţele Argeş şi Botoşani / Poliţia le caută - FOTO

News.ro acum 45 minute
Două fete de 13 ani sunt căutate, marţi seară, de poliţiştii din judeţele Botoşani şi Argeş, după ce au dispărut de acasă. ”Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 13 ani,

Marius Tucă Show începe miercuri, 17 APRILIE, de la ora 20.00, live pe gândul.ro / Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/16°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°