Catolicii sărbătoresc Paştele. Ortodocşii o vor face peste 5 săptămâni. Două Biserici, cât două lumi. O întrebare pluteşte în aer: se va reface vreodată comuniunea, pentru a fi o turmă şi un Păstor?

Prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la instalarea noului Papă Francisc a fost un gest de curtoazie al Ortodoxiei faţă de Catolicism, unic de la Marea Schismă din 1054. Patriarhul a declarat că unitatea bisericilor creştine este primordială şi posibilă, deşi a adăugat că nu crede că se va înfăptui în vremea sa. Asta după ce, anterior, unii teologi ortodocşi au emis, tot din curtoazie, teoria că cele două Biserici sunt doi plămâni prin care creştinismul respiră. La rândul său, Papa, în omilia rostită ieri noapte, a recomandat catolicilor să nu se teamă de înnoire. Anterior, susţinuse că Biserica Catolică are nevoie de o înnoire, el însuşi surprinzând întreg mapamondul cu unele gesturi neobişnuite pentru tradiţia catolică.

Dar, deşi lucrurile par să fie îmbucurătoare, unirea celor două Biserici nu este un lucru uşor. Ea presupune, înainte de toate, o înţelegere serioasă şi sinceră a motivelor care au dus la Marea Schismă, dublată de o dorinţă nefăţarnică de a le îndepărta. Spun aceasta deoarece este evident, pentru oricine a studiat cât de cât istoria creştinismului, că unul din motive este prezent în continuare şi greu de înlăturat: cezaro-papismul. Adică pretenţia conducătorilor bisericeşti de a fi şi conducători lumeşti.

Originile despărţirii Bisericilor se regăsesc mult înainte de Marea Schismă, undeva în diferenţele de viziune asupra lumii şi religiei, apărute între Răsărit şi Apus. Acestea încep odată cu fondarea Bizanţului, prin întemeierea Constantinopolului ca noua Romă creştină, o serioasă palmă istorică dată corupţiei vechii Rome păgâne. Aşa că, în vreme ce Apusul încă mai prigonea pe creştini, Răsăritul îl declara legitimi. Apoi Răs