Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vede UE salvarea pensiilor: O viaţă de peste 80 de ani şi muncă până la ultima suflare

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

Parlamentul European discută mâine introducerea unei legi de reformare a sistemelor de pensii în statele membre UE, care, în următorii, se vor confrunta împreună cu situaţii dramatice.

Europenii ies la pensie repede, sunt bătrâni, iar speranţa de viaţă creşte de la an la an. În acelaşi timp, ei fac puţini copii, şi astfel un număr tot mai mic de angajaţi va trebui să susţină un număr tot mai mare de bunici în statele europene.

Bărbaţii vor trăi, în medie, în 2060 până la 84 de ani, iar femeile până la 89, potrivit studiilor privind speranţa de viaţă. De regulă, vârsta pensionării este la 65 de ani, dar în multe situaţii vârsta reală de pensionare nu se respectă.

Raportul care se discută mâine la Strasbourg face parte din strategia Europa 2020 şi se referă la un sistem de pensii sustenabil, la provocările şi soluţiile ce trebuie aplicate în Uniunea Europeană. Soluţiile din raport arată că:

1. Vârsta de pensionare trebuie să crească în toate ţările membre pentru că şi speranţa de viaţă va creşte. Munca și pensionarea trebuie îmbinate la fel ca şi aplicarea de măsuri descurajatoare care să îngreuneze concedierea persoanelor în vârstă.

2. Obiectivul unei rate a ocupării forței de muncă de 75 %, stabilit în Strategia UE 2020, ar trebui să contribuie la garantarea viabilității sistemelor de pensii;

3. Trebuie încurajată mobilitatea pe piaţa muncii şi trebuie eliminate restricţiile fiscal sau birocraţia privind dreptul la muncă. Această măsură trebuie să înucrajeze în special tinerii, mai ales că mulţi dintre ei intră tot mai târziu pe piaţa muncii din cauza studiilor prelungite

4. Trebuie găsite sisteme alternative-suplimentare pentru finanţarea fondului de pensii

Comisia Europeana spune că, în zilele de astăzi, studenţii nu părăsesc băncile universităţilor până la vârsta de 25 de ani, după care muncesc în lini

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 13 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 41 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 26 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 41 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 15 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 23 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 26 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°