Gheorghe Udrişte a revenit ieri, după opt ani petrecuţi la Primăria Capitalei, în funcţia de director general al Metrorex, prin mandatul dat Adunării Generale a Acţionarilor companiei de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Udrişte a preluat funcţia de la directorul interimar, Gabriel Sburlan, care l-a înlocuit pe Gabriel Mocanu, demis în decembrie 2008 de Radu Berceanu, motivul invocat fiind salariul prea mare al acestuia.
El a mai ocupat funcţia de director general al Metrorex în perioada 1997-2001 şi a fost demis de ministrul Transporturilor din acea perioadă, Miron Mitrea, care l-a înlocuit cu Marius Lăpădat. Odată cu schimbarea politică din 2004, Lăpădat a fost şi el pus pe liber de noul ministru Radu Berceanu, care l-a numit pe Liviu Şoavă. Apoi, după ieşirea PDL din Guvern, ministrul Ludovic Orban l-a dat jos pe Şoavă şi l-a înscăunat pe liberalul Gabriel Mocanu.
La presiunile noului primar general Sorin Oprescu, Gheorghe Udrişte a demisionat în luna iulie 2008 din funcţia de director al Direcţiei Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Capitalei, pe care o ocupa din 2001. (A.B.)
Gheorghe Udrişte a revenit ieri, după opt ani petrecuţi la Primăria Capitalei, în funcţia de director general al Metrorex, prin mandatul dat Adunării Generale a Acţionarilor companiei de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Udrişte a preluat funcţia de la directorul interimar, Gabriel Sburlan, care l-a înlocuit pe Gabriel Mocanu, demis în decembrie 2008 de Radu Berceanu, motivul invocat fiind salariul prea mare al acestuia.
El a mai ocupat funcţia de director general al Metrorex în perioada 1997-2001 şi a fost demis de ministrul Transporturilor din acea perioadă, Miron Mitrea, care l-a înlocuit cu Marius Lăpădat. Odată cu schimbarea politică din 2004, Lăpădat a fost şi el pus pe liber de noul ministru Radu Berceanu, care l-a numit pe Liviu Şo